Alegeți limba documentului dvs.:

  • bg - български
  • es - spaniolă
  • cs - čeština
  • da - dansk
  • de - Deutsch
  • et - eesti keel
  • el - ελληνικά
  • en - engleză
  • fr - français
  • ga - Gaeilge
  • hr - croată
  • it - italian
  • lv - limba letonă
  • lt - lietuvių kalba
  • hu - maghiară
  • mt - Malta
  • nl - Olanda
  • pl - polski
  • pt - portugheză
  • ro - română
  • sk - slovacă (selectat)
  • sl - slovacă
  • fi - finlandeză
  • sv - svenska

în conformitate cu articolul 227 alineatul (2) 2 din Regulamentul de procedură

propunere

privind răpirile internaționale și interne ale copiilor UE de către părinți în Japonia

în numele Comisiei pentru petiții

Rezoluția Parlamentului European privind răpirea internațională și internă a copiilor UE de către părinți în Japonia

- având în vedere articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU,

Având în vedere articolul 9 din Convenția Națiunilor Unite din 1989 privind drepturile copilului din 20 noiembrie 1989,

Având în vedere Convenția din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția din 1980”),

⎯ având în vedere articolul 2, articolul 3 alineatul (2) 1, articolul 3 alineatul (1) 5 a článok 3 ods. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE),

- având în vedere articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

- având în vedere Convenția de la Viena privind relațiile consulare din 1963,

- având în vedere principiile enunțate în rezoluția sa din 28 aprilie 2016 privind protecția intereselor copilului în întreaga UE, în urma petițiilor adresate Parlamentului European [1],

- având în vedere Orientările UE pentru promovarea și protecția drepturilor copilului (2017),

- având în vedere rolul și activitatea coordonatorului Parlamentului European pentru drepturile copilului în ceea ce privește răpirile părinților și disputele privind îngrijirea copiilor și contactul cu cetățenia UE în Japonia,

- având în vedere deliberările Comisiei pentru petiții din ședința sa din 19 și 20 februarie 2020,

- având în vedere articolul 227 alineatul (2) din Tratatul CE, 2 din Regulamentul de procedură,

A. întrucât Comisia pentru petiții, în ședința sa din 19 februarie 2020, a discutat petițiile nr 0594/2019, 0841/2019, 0842/2019 și 0843/2019 privind drepturile de răpire și vizitare a copiilor părinți pentru cupluri cu naționalități diferite, în care o persoană are cetățenia UE și cealaltă naționalitate japoneză;

B. întrucât aceste petiții au evidențiat situația îngrijorătoare din Japonia, care este lipsa executării deciziilor judiciare privind returnarea copiilor în temeiul Convenției din 1980, precum și lipsa aplicării dreptului de acces și a dreptului de vizită, împiedicarea părinților din UE să mențină relații semnificative cu copiii lor care trăiesc în Japonia;

C. întrucât este alarmant numărul mare de cazuri nerezolvate de răpire parentală a copiilor, în care unul dintre părinți este cetățean al UE și celălalt este cetățean japonez;

D. întrucât, în conformitate cu legislația japoneză, nu există posibilitatea exercitării în comun a drepturilor și responsabilităților părintești; întrucât diverse surse demonstrează că răpirea este o formă gravă de abuz asupra copiilor;

E. întrucât drepturile unui părinte fără copil de a vizita și de a avea contact cu acesta sunt foarte limitate sau inexistente în Japonia;

F. întrucât toate statele membre sunt părți la Convenția din 1980 și la Convenția ONU privind drepturile copilului;

G. întrucât Japonia a aderat la Convenția din 1980 în 2014 și este parte la Convenția ONU privind drepturile copilului din 1994;

H. întrucât copiii cu cetățenie UE care locuiesc în Japonia trebuie să aibă dreptul la protecția și îngrijirea necesare pentru bunăstarea lor; întrucât sunt liberi să își exprime opiniile; întrucât aceste opinii trebuie luate în considerare în problemele care le privesc, având în vedere vârsta și maturitatea lor;.

I. întrucât părinții au responsabilitatea principală pentru creșterea și dezvoltarea copilului lor; întrucât părțile sunt obligate să depună toate eforturile pentru a asigura recunoașterea principiului conform căruia ambii părinți au o responsabilitate comună pentru creșterea și dezvoltarea copilului lor;

J. întrucât interesele copilului trebuie să fie o considerație primordială în toate acțiunile privind copiii UE din Japonia;

K. întrucât fiecare copil al UE din Japonia trebuie să aibă dreptul de a menține în mod regulat relații personale și un contact direct cu ambii părinți, cu condiția ca acest lucru să nu fie contrar intereselor sale;

L. întrucât părțile trebuie să se asigure că copilul nu este separat de părinți împotriva voinței lor, cu excepția cazului în care autoritățile competente decid, pe baza controlului judiciar și în conformitate cu legile și procedurile aplicabile, că o astfel de separare este necesară în interesul superior a copilului; întrucât o astfel de decizie poate fi necesară într-un caz particular, de ex. dacă copilul este abuzat sau neglijat de părinți sau dacă părinții locuiesc separat și trebuie luată o decizie cu privire la locul unde se află copilul;

M. întrucât părțile sunt obligate să respecte dreptul copilului, care este separat de unul sau de ambii părinți, de a menține relații personale și un contact direct regulat cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acest lucru este contrar interesului superior al copilului;

N. întrucât, pentru a asigura întoarcerea la timp a copilului, toate părțile la Convenția din 1980 trebuie să se angajeze să pună în aplicare măsuri și legislație naționale care să fie în concordanță cu obligațiile și responsabilitățile lor contractuale;

O. întrucât un copil ai cărui părinți locuiesc în diferite state trebuie, cu excepția cazurilor excepționale, să aibă dreptul de a menține relații personale și un contact direct regulat cu ambii părinți;

P. întrucât președintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giuseppe Conte și cancelarul german Angela Merkel au vorbit cu premierul japonez Shinza Abe în numele părinților francezi, italieni și germani, iar ambasadorii europeni în Japonia au scris o scrisoare comună ministrului japonez al răpirii de copii;

Q. întrucât părinții copiilor răpiți de al doilea părinte au depus o plângere oficială la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului în august 2019; R. întrucât coordonatorul PE pentru drepturile copilului asistă părinții individuali și negociază cu autoritățile japoneze din 2018, inclusiv cu ministrul japonez al justiției (octombrie 2018) și ambasadorul japonez în UE (mai 2019) cu privire la aspecte specifice referitoare la copilul părintesc răpire și dispută îngrijirea copiilor și contactul cu copii care implică cetățeni ai UE;

S. întrucât, la 6 martie 2020, Comisia pentru petiții și coordonatorul PE pentru drepturile copilului au trimis o scrisoare vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (PK/VP) Josep La 5 februarie 2020, Borrell, întâlnirea organizată în cadrul Acordului de parteneriat strategic UE-Japonia, a inclus obligațiile internaționale ale Japoniei în temeiul Convenției din 1980 și Convenției ONU privind drepturile copilului;

T. întrucât, la a doua sa reuniune comună a Acordului de parteneriat strategic UE-Japonia din 31 ianuarie 2020, UE a solicitat Japoniei să își îmbunătățească cadrul juridic și punerea în aplicare efectivă pentru a asigura respectarea deciziilor judiciare și a obligațiilor internaționale, precum Pactul privind drepturile omului, copilul și Convenția din 1980; întrucât UE a insistat și asupra necesității de a proteja interesul superior al copilului și de a respecta dreptul la vizite acordat părinților;

U. întrucât, în urma rezultatului reuniunii sale din 19-20 februarie 2020, Comisia pentru petiții a trimis o scrisoare către Misiunea Japoniei la Uniunea Europeană prin care solicita autorităților japoneze să respecte legislația națională și internațională privind drepturile copilului și dreptul civil aspecte ale dreptului internațional; răpiri de copii;

1. își exprimă îngrijorarea față de situația copiilor care suferă de răpirea copiilor de către părinții lor în Japonia, precum și de faptul că legile și deciziile judiciare relevante nu se aplică peste tot; Reamintește că copiii UE din Japonia trebuie să se bucure de protecția oferită de acordurile internaționale care le garantează drepturile;

2. constată cu regret că Japonia, în calitate de partener strategic al UE, nu pare să respecte normele internaționale privind răpirea copiilor de către părinți; Reamintește că cadrul juridic japonez ar trebui îmbunătățit astfel încât, de exemplu, hotărârile pronunțate de instanțele japoneze și de alte instanțe din țările în cauză în cadrul procedurilor în temeiul Convenției din 1980 privind întoarcerea copilului să fie puse în aplicare în mod efectiv în țara respectivă;

3. subliniază că principiile drepturilor omului ale copiilor depind de măsurile naționale ale guvernului japonez; Subliniază că sunt necesare o serie de măsuri legislative și nelegislative pentru a garanta, printre altele, dreptul copilului la ambii părinți; Îndeamnă autoritățile japoneze să pună în aplicare în mod eficient deciziile judecătorești cu privire la dreptul părinților care au rămas fără un copil să viziteze și să aibă contact cu copiii, astfel încât aceștia să poată menține un contact semnificativ cu copiii lor care locuiesc în Japonia; subliniază că aceste decizii trebuie întotdeauna luate în considerare interesul superior al copilului;

4. subliniază faptul că cazurile de răpire a copiilor trebuie abordate rapid, întrucât decalajul poate avea un impact negativ pe termen lung asupra unui copil, precum și asupra relației viitoare dintre un copil și un părinte care a rămas fără copil;

5. subliniază că răpirea copilului de către părinți poate avea un impact negativ asupra bunăstării copilului și consecințe nocive pe termen lung; Subliniază că răpirile de copii pot duce la probleme de sănătate mintală atât pentru copii, cât și pentru părinții care au rămas fără copil;

6. subliniază că unul dintre principalele obiective ale Convenției din 1980 este protejarea copiilor de efectele dăunătoare ale răpirii părinților prin stabilirea unor proceduri care să asigure întoarcerea imediată a copilului în statul în care își avea reședința obișnuită imediat înainte la răpire;

7. salută sprijinul și implicarea coordonatorului pentru drepturile copilului al Parlamentului European în soluționarea acestei situații și o invită să continue să colaboreze cu Comisia pentru petiții pentru soluționarea cazurilor aduse în atenția petiționarilor;

8. insistă asupra faptului că toate sistemele de protecție a copilului ar trebui să dispună de mecanisme transnaționale și transfrontaliere care să țină seama de particularitățile conflictelor transfrontaliere;

9. Propune, în cooperare cu Conferința de la Haga, crearea unei platforme europene ușor de utilizat de sprijinire a informațiilor pentru a ajuta părinții în disputele transfrontaliere ale familiei (de exemplu, prin completarea portalului e-justiție cu informații despre răpirile de copii ale părinților în țări terțe și alte drepturi ale copiilor);

10. recomandă statelor membre să pună la dispoziția cetățenilor informații fiabile cu privire la dreptul familiei și la drepturile copilului din țările terțe, inclusiv avertismentele cu privire la problemele pe care le pot întâmpina în țări precum Japonia în cazul divorțului sau separării legale;

11. salută angajamentul Comisiei de a ridica această problemă în fiecare forum, inclusiv în comitetul mixt, în cadrul Acordului de parteneriat strategic UE-Japonia;

12. invită ÎR/VP să includă această problemă pe agenda următoarei reuniuni organizate în cadrul Acordului de parteneriat strategic UE-Japonia; invită autoritățile japoneze să aplice codurile penale și civile ale țării;

13. reamintește autorităților japoneze că, în temeiul Convenției din 1980, acestea sunt obligate să se asigure că autoritățile centrale își respectă obligațiile care le revin în temeiul articolelor 6 și 7 din această convenție, inclusiv obligația de a ajuta părinții care au rămas fără un copil să păstreze contactul cu copiii lor;

14. reamintește autorităților japoneze obligația lor de a respecta dispozițiile Convenției de la Viena privind relațiile consulare și de a permite reprezentanților statelor membre să îndeplinească îndatoririle consulare, în special în cazurile în care interesele copiilor și drepturile părinților lor, cetățenii UE, sunt în joc;

15. subliniază că restricționarea sau negarea completă a unui părinte dreptul de a avea contact și vizită cu copilul este contrară articolului 9 din Convenția ONU privind drepturile copilului;

16. invită Comisia și Consiliul să atragă atenția asupra obligațiilor părților la Convenția ONU privind drepturile copilului, în special drepturile copilului la o relație personală și la un contact direct regulat cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acest lucru este contrar în interesul superior al copilului;

17. invită autoritățile japoneze, în această privință, să respecte recomandările internaționale și să introducă modificările necesare în sistemul juridic al țării lor, precum și posibilitatea de custodie comună a părinților, pentru a-și alinia legislațiile naționale la obligațiile internaționale și asigurarea faptului că și dreptul de acces la copil corespundea obligațiilor care decurg din Convenția ONU privind drepturile copilului; invită autoritățile japoneze să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul Convenției ONU privind drepturile copilului, pe care au ratificat-o;

18. invită autoritățile japoneze să îmbunătățească cooperarea cu UE și să permită exercitarea efectivă a drepturilor de acces și de vizită ale copilului acordate de instanță părinților care au rămas fără copil;

19. invită Comisia să acorde o atenție specială recomandărilor privind medierea transfrontalieră adoptate de toate părțile interesate relevante la nivel național și european;

20. solicită intensificarea cooperării internaționale între statele membre și cu țările terțe pentru a pune în aplicare toată legislația internațională privind protecția copiilor, în special Convenția din 1980;

21. subliniază că monitorizarea adecvată a situației după judecată este de cea mai mare importanță, inclusiv în ceea ce privește contactul cu părinții; Invită statele membre să raporteze pe site-urile web ale ministerelor lor de afaceri externe și ambasade din Japonia cu privire la riscul răpirii de copii în țara respectivă și cu privire la poziția autorităților japoneze în această privință;

22. invită Consiliul, pe baza liniilor directoare ale Comisiei pentru promovarea și protecția drepturilor copilului, să consolideze sinergiile dintre sistemele de alertă de răpire a copiilor cu implicații transfrontaliere instituite de statele membre, să instituie astfel sisteme de alertă cu Comisia în țările în care acestea încă lipsesc; cu privire la încheierea acordurilor de cooperare relevante care se referă la cazurile de răpire a copiilor;

23. invită statele membre să depună un efort concertat pentru a pune această problemă pe agenda tuturor negocierilor bilaterale și multilaterale cu Japonia, pentru a exercita presiuni asupra autorităților japoneze să respecte pe deplin obligațiile care le revin în temeiul legislației internaționale privind protecția copilului;

24. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei Europene, guvernelor și parlamentelor statelor membre și guvernului și parlamentului Japoniei.