Acest tip de vinovăție are alte caracteristici: este automat, orb, nediscriminatoriu, rigid și tiranic, bazat pe imperativ „Trebuie sau nu trebuie”. Persoana care o experimentează este călăul într-o singură persoană și, în același timp, victima, pentru că nu este capabilă să se depășească, dar rămâne obsedat de propria sa imagine de sine. Acest sentiment este ca „anxietatea în ceea ce privește trecerea frontierei invizibile și acum sentimentul supus pedepsei forțelor misterioase care păzesc granița respectivă” [2].
O astfel de vinovăție psihologică poate fi văzută în unele povești biblice. De exemplu, în acțiunile lui David (2 Sam. 11: 1-27), când, după săvârșirea păcatului, încearcă să-și salveze doar propria reputație socială, fără a-și asuma responsabilitatea pentru comportamentul său, fie față de alții, fie față de Dumnezeu. Un alt exemplu este Iuda (Matei 27: 5-10), care, după ce l-a trădat pe Iisus, se simte complet pătruns de anxietate egocentrică, care îl închide din ce în ce mai interior și se căsătorește cu el până în momentul propriei autodistrugeri. [3]
Anna Bissi [4] distinge două semnificații în ceea ce privește vinovăția psihologică, care se referă la două etape ale dezvoltării emoționale: etapa dintre primul și al treilea și etapa dintre al treilea și al cincilea an din viața unui copil:
[1] SOVERNIGO, G.: Senso di colpa, peccato a confessione (Sentimente de vinovăție, păcat și confesiune), p. 133.
[2] SOVERNIGO, G.: Senso di colpa, peccato a confessione (Sentimente de vinovăție, păcat și confesiune), p. 133.
[3] Cf. SOVERNIGO, G.: Senso di colpa, peccato a confessione (Sentimente de vinovăție, păcat și confesiune), p. 135.
[4] Cf. BISSI, A.: Il colore del grano: Crescere nella capacità di amare (Culoarea cerealelor: Crește în capacitatea de a iubi), p. 88 - 90.
[5] FREUD, S.: Il disagio della civiltá (Nepohodlie civilázie), p. 270.
[6] Cf. SOVERNIGO, G.: Senso di colpa, peccato a confessione (Sentimente de vinovăție, păcat și confesiune), p. 132 - 143.