Ministerul Agriculturii din Republica Slovacă

este determinat

de stabilire a tipurilor de îngrășăminte, compoziția, ambalarea și etichetarea îngrășămintelor, metodele analitice de testare a îngrășămintelor, elementele de risc și valorile limită ale acestora pentru fiecare grup de îngrășăminte,
toleranțe și valori limită pentru gunoiul de grajd

Ministerul Agriculturii din Republica Slovacă în conformitate cu § 17 lit. b) din Legea nr. 136/2000 Coll. privind îngrășămintele modificate prin Legea nr. 555/2004 Coll. (denumită în continuare Legea) prevede:

§ 1
Prezentul decret reglementează:

(a) tipurile de îngrășăminte, compoziția, ambalarea și etichetarea îngrășămintelor, elementele de risc, valorile lor limită pentru grupurile individuale de îngrășăminte, toleranțele și valorile limită pentru îngrășămintele pentru animale,
(b) eșantionarea îngrășămintelor,
(c) metode analitice pentru testarea îngrășămintelor și teste vegetative (biologice) pentru îngrășăminte.

§ 2
Tipurile de îngrășăminte, amelioratori de sol și medii de creștere supuse certificării îngrășămintelor sunt enumerate în anexa nr. 1.

§ 3
(1) Valorile necesare pentru indicatorii de calitate a îngrășămintelor, amelioratorilor de sol și a substraturilor de creștere supuse certificării îngrășămintelor sunt date în anexa nr. 2.

(2) Elementele de risc care pot afecta negativ proprietățile solului sau calitatea producției sau lanțul alimentar sunt cadmiul (Cd), plumbul (Pb), arsenicul (As), mercurul (Hg), cromul (Cr), nichelul (Ni ), zinc (Zn), cupru (Cu) și seleniu (Se); valorile lor limită sunt date în anexa nr. 3.

(3) Substanțele periculoase care pot afecta în mod negativ proprietățile solului sau calitatea producției sau lanțul alimentar sunt hidrocarburile poliaromatice (16 compuși), benzo (a) pirena, uleiurile minerale NEL (C5 C40), PC-urile policlorurate (bifenili) 52, 101, 118, 138, 153, 180) și dioxine fluorurate; valorile lor limită sunt date în anexa nr. 4.

(4) Agenții patogeni umani sunt bacterii coliforme, Streptococcus, Salmonella Sp. și paraziți intestinali umani.

(5) Abaterile admise de la conținutul de substanțe nutritive declarate de producător, formele și suma acestora sunt stabilite într-un regulament special.

(6) Derogările nu sunt permise în cazul în care datele sunt date ca maxim sau minim sau dacă este dată intervalul lor. Amploarea abaterilor ia în considerare erorile neafectate apărute în timpul producției, eșantionării sau analizei chimice a probelor controlate.

(7) Variațiile pozitive ale mărimii bobului și ale conținutului de nutrienți nu sunt luate în considerare pentru fracțiile majore și nutrienții esențiali.

(8) Agenții chelatori sunt stabiliți printr-un regulament special.

§ 4
(1) Îngrășămintele ambalate trebuie să poarte un semn pe ambalaj sau pe o etichetă care este bine fixată pe ambalaj.

(2) Îngrășămintele de sine stătătoare trebuie să poarte denumirea dată în documentația însoțitoare.

(3) Informațiile privind conținutul de nutrienți, conținutul de formă individuală și solubilitatea nutrienților se furnizează în procente în greutate până la o zecimală; în îngrășăminte compuse în ordinea azotului, fosforului și potasiului.

(4) Etichetarea nutrienților cu simboluri verbale și chimice este stabilită printr-un regulament special. 3)

(5) Greutatea sau volumul indicat pe etichetă este greutatea netă sau volumul net.

§ 5
(1) Eșantionarea produsului include prelevarea de eșantioane incrementale, stabilirea eșantioanelor agregate și a eșantioanelor finale, precum și depozitarea și marcarea eșantioanelor finale.

(2) Folosit pentru prelevarea de probe în caz de

(a) produse solide, echipamente mecanice ale producătorului destinate eșantionării produselor în mișcare sau în mișcare în timpul eșantionării sau eșantioane, și anume eșantioane tubulare, plate și spirale adecvate pentru dimensiunea eșantionului și a pieselor,
(b) produse lichide, pompă de eșantionare, tub de eșantionare cu capac inferior și recipient pentru eșantionare.

(3) Un divizor este utilizat pentru a împărți proba; în mod excepțional, eșantionul este împărțit la un sfert.

(4) Ajutoarele pentru prelevare de probe nu trebuie să fie realizate din materiale care pot afecta calitatea eșantionului.

(5) Mijloacele de prelevare a probelor, suprafețele de lucru și recipientele pentru prelevare de probe trebuie să fie curate și uscate.

(6) În cazul în care unitatea de eșantionare este mare sau depozitată în așa fel încât să nu fie posibilă prelevarea de eșantioane individuale incrementale, numai acea parte a eșantionului care permite prelevarea eșantioanelor incrementale va fi considerată o unitate de eșantionare.

(7) Greutatea eșantionului incremental prelevat din produsele libere, produsele ambalate cu o greutate mai mare de 50 de kilograme sau cu o capacitate mai mare de 50 de litri trebuie să fie de cel puțin 200 de grame, cu excepția eșantionului incremental prelevat prin mijloace mecanice din produsul în mișcare.

(8) Numărul minim de eșantioane incrementale în funcție de tipul de produse și de mărimea lotului se stabilește într-un regulament special. 4)

(9) Probele incrementale se prelevează la întâmplare din întreaga unitate de prelevare. Greutatea sau volumul probelor incrementale prelevate este aproximativ același.

(10) Eșantionul de produse solide neambalate sau în ambalaje cu un conținut de peste 100 de kilograme se împarte în părți aproximativ egale și se ia cel puțin un eșantion incremental din fiecare.

(11) Din un ambalaj selectat dintr-un produs solid care cântărește 100 de kilograme sau mai puțin, se prelevează o probă cu ajutorul unui eșantionator de tuburi sau se obține prin împărțirea repetată a întregului conținut al ambalajului.

(12) După amestecare, se ia o probă incrementală a produsului lichid, de emulsii, suspensii și suspensii numai din fluxul de produs care curge.

(13) Se prelevează un eșantion agregat din eșantioanele incrementale prelevate din aceeași unitate de eșantionare. Din fiecare eșantion agregat sau din fiecare eșantion redus se formează cel puțin trei eșantioane finale.

(14) Greutatea probei finale de produse solide este de cel puțin un kilogram, volumul de produse lichide este de cel puțin un litru.

(15) Dacă greutatea conținutului ambalajului este mai mică de un kilogram, proba finală este un singur ambalaj sau un set de mai multe ambalaje.

(16) În cazul în care eșantionul agregat conține aglomerate, acestea vor fi comprimate și reunite cu eșantionul agregat. Eșantionul agregat original trebuie utilizat pentru a determina dimensiunile particulelor.

(17) Probele finale sunt păstrate în ambalaje curate, uscate, etanșe, etanșe și sigilabile, realizate din materiale care nu le afectează calitatea, Institutul Central de Inspecție și Testare a Agriculturii (denumită în continuare perioada de inspecție). După închiderea ambalajului, închiderea trebuie să fie prevăzută cu un sigiliu, sigiliu, benzi de etanșare sau o combinație a acestor mijloace, astfel încât să nu fie posibilă deschiderea ambalajului fără deteriorarea acestuia.

(18) Pe ambalajul eșantionului final se aplică o etichetă cu următoarele informații:

(a) numele și tipul produsului,
(b) numele, prenumele, adresa și numărul de identificare al persoanei fizice sau denumirea comercială, sediul social și numărul de identificare al persoanei juridice care a furnizat, importat sau fabricat produsul,
(c) data și locul eșantionării,
(d) numărul raportului de eșantionare.

§ 6
Analizele chimice ale produselor se efectuează conform procedurilor prevăzute într-un regulament special, 5) și procedurilor prevăzute în anexa nr. 5.

§ 7
(1) Testele vegetale (biologice) se efectuează pe teren, într-un pahar, într-o hală de vegetație sau într-un laborator.

(2) Produsul este testat pe acele plante pentru care este destinat.

(3) Alegerea tipului de test și a locației, a lungimii testului, a metodei de testare și a parametrilor evaluați sunt derivate din natura și utilizarea declarată a produsului.

(4) Cel puțin o variantă comparativă de control trebuie să fie întotdeauna inclusă în testele vegetative (biologice).

(5) Pentru testele de vegetație (biologice), variantele testate au cel puțin patru replici.

(6) Solicitantul certificării îngrășămintelor trebuie să furnizeze organismului de inspecție documentația completă privind metodele și metoda de testare și evaluare a rezultatelor testelor de verificare pentru evaluare obiectivă.

§ 8
Testele microbiologice se efectuează prin metode care sunt reproductibile și care au cea mai mare detectare posibilă a microorganismelor.

§ 9
Decretul Ministerului Agriculturii din Republica Slovacă nr. 26/2001 Coll., Care stabilește tipurile de îngrășăminte, conținutul elementelor de risc, condițiile de colectare, depozitare și metode de testare a îngrășămintelor, substraturilor de cultivare și auxiliare ale solului, astfel cum a fost modificat.

§ 10
Cerințele prevăzute în prezentul decret nu se aplică produselor care au fost fabricate sau comercializate într-un alt stat membru al Uniunii Europene și în Turcia sau care au fost fabricate într-unul dintre statele Asociației Europene a Liberului Schimb care sunt părți la Acord.

§ 11
Acest decret respectă reglementările speciale.6) Acest regulament a fost notificat de Comisia Europeană cu numărul 2005/0275/EN.

§ 12
Prezentul decret intră în vigoare în ziua declarației sale.

Zsolt Simon în. r.

Anexa nr. 1
la Decretul nr. 577/2005 Col.
TIPURI DE ÎNGRĂȘĂMINTE, ÎNGRĂȘĂMÂNTURI ȘI SUBSTRATE DE CRESCERE

Anexa nr. 2
la Decretul nr. 577/2005 Col.
VALORILE INDICATORILOR DE CALITATE A ÎNGRĂȘĂMÂNTULUI,
SUBSTANȚE AUXILIARE SUPLIMENTARE ȘI SUBSTRATE DE CREȘTERE

Anexa nr. 4
la Decretul nr. 577/2005 Col.
VALORILE LIMITEI DE RISC ÎN mg.kg 1 MATERIE MAXIMĂ SECCĂ

Anexa nr. 5
la Decretul nr. 577/2005 Col.
PROCEDURI PENTRU DETERMINAREA DE LABORATOR A PROPRIETĂȚILOR PRODUSULUI
1. Determinarea conținutului de azot

a) Determinarea azotului total prin metoda Jodlbauer
Azotul legat organic este transformat în azot de amoniu prin mineralizare catalitică cu acid sulfuric înainte de distilare. În prezența azotului nitrat, pentru mineralizare trebuie utilizat un amestec de acid sulfuric și fenol pentru a preveni evaporarea acidului azotic eliberat. În mediu de acid sulfuric concentrat, fenolul este nitrat în p-nitrofenol, care este redus cu hidrogen în p-aminofenol, al cărui azot aminic este transformat în azot amoniu. Azotul de amoniu este determinat prin metoda distilării.
b) Determinarea metodei spectrofotometrice a azotului amidic
Se măsoară intensitatea culorii complexului format prin reacția azotului amidic cu 4-dimetilaminobenzaldehidă.
c) Determinarea azotului amoniacal prin metoda formaldehidei
Ionii de amoniu reacționează cu moleculele de formaldehidă pentru a forma ioni de oxoniu.
Aceștia sunt eliminați din soluție prin reacția cu ioni hidroxid, care se adaugă cu o soluție standard de NaOH.

2. Determinarea fosforului

a) Determinarea fosforului solubil în amestec (HCI + HNO3)
Fosfații sunt lixiviați la fierbere cu un amestec de acid azotic concentrat și acid clorhidric concentrat într-un raport de volum de 3: 1.
Ulterior, fosfații sunt determinați gravimetric prin precipitare sub formă de fosfolomolibdat de chinolină într-o soluție de apă și acetonă. După filtrare, precipitatul este uscat la 250 oC.
b) Determinarea fosforului prin metoda spectrofotometrică
Restul probei după recoacere (cenușă) este dizolvat în acid clorhidric diluat. Acidul silicic și reziduul insolubil sunt separate prin filtrare. Conținutul de fosfor al filtratului este determinat prin măsurarea intensității culorii albastrului de molibden după reducerea fosfatului de molibdat de amoniu cu metanol.
c) Determinarea acidului fosforic liber
Titrarea cu o soluție standard de hidroxid de sodiu utilizând indicatorul galben dimetil determină aciditatea extractului apos datorită prezenței acidului fosforic nereacționat.

3. Determinarea potasiului

Determinarea potasiului total prin metoda AAS
Restul probei după recoacere (cenușă) este dizolvat în acid clorhidric diluat. Acidul silicic și reziduul insolubil sunt separate prin filtrare, iar potasiul din filtrat este determinat prin metoda AAS (ICP-AES).

4. Determinarea conținutului de magneziu și calciu

a) Determinarea conținutului de magneziu și calciu prin titrare complexometrică
După îndepărtarea oxizilor grupului amoniacal, magneziul, împreună cu calciul, se determină prin titrare cu o soluție standard de EDTA la pH = 10 folosind negru eriocrom T ca indicator. Calciul este determinat într-un mediu foarte alcalin prin titrare cu o soluție standard de EDTA la fluorexonă ca indicator.
Dacă este prezentă materie organică, proba este mai întâi cenușată la 550 oC și apoi se determină calciu și/sau magneziu din cenușă.
b) Determinarea conținutului de magneziu și calciu prin metoda AAS
Pentru conținut de până la 10%, elementele necesare sunt determinate prin metoda AAS după mineralizare cu acid clorhidric diluat într-un raport de 1: 1 și/sau un amestec de acid clorhidric și acid azotic.

5. Determinarea conținutului de clorură prin metoda de titrare Mohra
Se titrează extractul apos al probei cu o soluție volumetrică de azotat de argint în prezența cromatului de potasiu ca indicator.

6. Determinarea conținutului oligoelementelor și a elementelor de risc

a) Conținutul oligoelementelor (Cu, Zn, Mn, Fe, B, Mo, Co) și al elementelor de risc (Cd, Pb, Cr, Ni, Cu, Zn, Se) este determinat de metoda AAS (ICP-AES ) în extract după mineralizarea probei prin fierbere într-un amestec de acid clorhidric și acid azotic.
b) Determinarea conținutului de bor prin metoda spectrofotometrică
Se măsoară absorbanța complexului de culoare al borului cu acid carminic la 625 nm. Materia organică prezentă în îngrășământ este îndepărtată prin recoacere înainte de testare, sărurile de amoniu sunt îndepărtate prin fierbere cu hidroxid de sodiu.

7. Determinarea valorii pH-ului
Se măsoară tensiunea electromagnetică a celulei galvanice formată din electrozii indicatori și de referință în mediul soluției apoase a probei la o diluție dată și la o temperatură specificată.

8. Determinarea mărimii particulelor prin cernere

Proba este plasată pe o sită de testare cu dimensiunea ochiului indicată și împărțită în porții supradimensionate și subdimensionate prin agitare, lovire sau spălare. În cazul sitării, care se realizează succesiv prin site cu dimensiuni diferite ale ochiurilor, produsul este împărțit în clase de mărime, care sunt marcate cu dimensiunile ochiurilor sitelor de testare utilizate.

9. Determinarea conținutului de umiditate

Umiditatea este determinată de metoda de scădere în greutate după uscarea probei la temperatura și timpul prescris, în funcție de tipul probei testate.

10. Determinarea conținutului de substanțe combustibile
Materia organică (substanțe combustibile) se determină din pierderea în greutate după pre-uscare a probei la 105 o C prin arderea probei la 550 o C până la greutatea constantă.