Dumnezeul meu este bun. Nu așteaptă să pedepsească pe nimeni.
Recent, o doamnă drăguță și altfel foarte drăguță mi-a spus un lucru important. Se spune că în 2004 am spus cu Saif la radio o glumă foarte nepotrivită despre Fecioara Maria. Recunosc că într-adevăr nu-mi amintesc ce am spus în 2004. Oricum îmi amintesc totuși de 2005, dar și doar câteva propoziții. I-am spus doamnei că nu știu despre ce vorbește, dar că mi-am cerut sincer scuze dacă am atins-o în vreun fel. De asemenea, ea m-a sfătuit, cu bună credință, să merg și să cer orice pelerinaj, pentru că astfel de lucruri nu sunt iertate în cer sau pe pământ. Ea a adăugat în șoaptă pe jumătate: „Știi, vrei și tu să ai copii”. Am avut o idee mai amabilă despre ea. Chiar și ca persoană care crește în valori creștine, chiar am crezut că iertarea este una dintre principalele. Întrucât am fost acuzați în această chestiune împreună cu Saif, am obiectat că Saif nu a ales să ceară iertare în pelerinaj, dar are un copil. După o scurtă tăcere, fără alte întrebări, mi-am mulțumit pentru sfaturile bune și am încheiat conversația.
Recent, am văzut din ce în ce mai multă presiune religioasă din partea unor credincioși care își ridică ideea despre Dumnezeu mai presus de alții. Dumnezeul meu este bun. Nu așteaptă să pedepsească pe nimeni. El nu este jignit, are perspicacitate și chiar simțul umorului. Dumnezeul meu iartă, este răbdător și înțelegător. El mă învață să-i iert pe cei care mă irită și, în același timp, să-mi creeze o oglindă. Acesta este Dumnezeul meu. Nu vreți să-l schimbați pentru o ființă nesigură care trebuie apărată în mass-media, ai cărei adepți fideli trebuie să-și ceară scuze doar pentru expresia „zeul spectacolului”.
Dumnezeul meu nu are auto-proclamați „asistenți” pe pământ care jignesc în numele său și care stabilesc singuri ce este iertat și ce nu mai este. Cred în Dumnezeu, deci și eu cred că El acționează în perfecțiune cu fiecare suflet confuz. Că o mângâie și o conduce pe a mea în mod corespunzător. Deci, vă rog, nu-mi luați-o, nu vă ridicați imaginația deasupra mea. La urma urmei, războaiele religioase nu au fost niciodată din cauza religiilor, ci din cauza diferiților zei pe care ni-i imaginăm. Se pare că nu Dumnezeu ne-a creat după chipul Său, ci că, dimpotrivă, îl adaptăm la al nostru. Când mă uit la niște zei „supărați, pedepsiți și exaltați”, sper să mă îndrept spre „ai mei”. În același timp, cu toții onorăm un singur Dumnezeu, care este iubirea. Poate că forma noastră va începe să se îndrepte către ea tot mai mult.