Osul se formează prin reconstrucția țesuturilor conjunctive (ligamente și cartilaj) într-un proces numit osificare = osificare.
Oasele cresc pe tot parcursul vieții până când lăţime un do lungime.
Cuprins
- 1 Creșterea oaselor în lungime
- 2 Creșterea oaselor în lățime
- 3 Reglementarea creșterii
- 3.1 Reglarea hormonală
- 3.2 Reglarea prin activitate mecanică
- 4 Vindecarea oaselor
- 4.1 Vindecarea secundară
- 4.2 Vindecarea primară
- 5 Referințe
- 5.1 Articole conexe
- 5.2 Referințe
Creșterea oaselor în lungime editează sursa]
Osul crește în lungime într-un punct numit glanda pineală sau cartilaj de creștere (farfurie). Se află între glanda pineală și diafiză și se menține pe tot parcursul creșterii osoase. În oasele lungi există de obicei două cartilaje de creștere, în oasele plate și oasele scurte unul.
Activitatea cartilajului de creștere este afectată în principal hormoni. Este activat de hormonul de creștere și suprimat de hormonii gonadici. Debutul precoce al pubertății la fete duce la inhibarea mai timpurie a activității cartilajului de creștere, care se osifică și a cărui funcție este terminată. K închiderea cartilajului de creștere apare între 14 și 24 de ani, lăsând doar linia pineală, care este vizibilă pe tot parcursul vieții.
Cartilaj pineal proximal și distal oasele lungi nu contribuie la creșterea în aceeași măsură. De obicei, una dintre ele este în creștere mai activ iar osul crește mai repede și mai mult decât al doilea cartilaj. Cartilajul de creștere proximală este mai activ în humerus și oasele gambei. Cartilajul distal este mai activ în antebraț și femur.
Creșterea oaselor în lățime editează sursa]
Osul din periost, pe alocuri și endost, printr-un mecanism, crește în lățime apoziții (creșterea volumului prin adăugarea sau adăugarea de straturi noi). Cu toate acestea, acest mecanism singur nu ar păstra forme și proporții în timpul creșterii. Prin urmare, apoziția este suplimentată în unele locuri prin descompunerea oaselor, resorbţie (furnizat de osteoclaste), atât din periost cât și din endost.
În oasele plate ale craniului, în timpul creșterii (curge de la cusături), forma și curbura (schimbând cu raza de curbură crescândă) sunt ajustate prin apoziție din periost pe partea exterioară a osului și resorbție la extremitatea părții interioare.
Reglementarea creșterii editează sursa]
Creșterea oaselor este influențată de factori genetici, hormonali, nervoși, mecanici și nutriționali.
Reglarea hormonală editează sursa]
Tiroxina stimulează creșterea oaselor la începutul vieții. Hormonul paratiroidian afectează activitatea osteoclastelor, mobilizează calciu și fosfați. Calcitonină inhibă resorbția osoasă. Interesant este că hormonul sexual feminin estradiol este indispensabil pentru accelerarea creșterii la pubertate la ambele sexe, este responsabil pentru menținerea creșterii în timp (afectează pierderea cartilajului de creștere).
Reglarea activității mecanice editează sursa]
Este de o importanță fundamentală presiunea axială cauzată de tensiunea periostului, tensiunea mușchilor care traversează articulațiile, tensiunea capsulei articulare, sarcina statică (greutatea corporală). Creșterea presiunii poate duce la reducerea sau încetarea creșterii osoase în lungime. Presiunea anormală (cauzată, de exemplu, de o tumoare) duce la eroziunea osoasă. Reducerea presiunii duce la o creștere accelerată, dar o reducere foarte semnificativă va determina o încetinire. Pierderea încărcăturii normale (de exemplu, la pacienții imobilizați pe termen lung) duce la demineralizare.
Vindecarea oaselor editează sursa]
Vindecarea secundară editează sursa]
Dacă nu rezistă la rezistența țesutului osos, osul se va rupe. Această vindecare se mai numește și vindecarea naturală a fracturilor. În timpul vindecării, o cicatrice se formează mai întâi din ligament, din cartilaj, mai târziu decalaj de fractură legat de o cicatrice osoasă (calus osos). Calusul este compus inițial din grinzi osoase fibroase și este lat și grosier. Ulterior, este reconstruit și în câteva luni, forma originală a osului și arhitectura lamelară sunt restaurate.
Vindecarea primară editează sursa]
În fractura fisura poate folosi o operație osteosinteza (cu ajutorul atelelor și șuruburilor) se formează imediat un os lamelar fără trepte intermediare. Trebuie realizată adaptarea optimă (distanța mai mică de 1 mm) și fixarea stabilă a capetelor fracturii. Lamelele sunt dispuse mai întâi paralel cu fanta (perpendiculară pe axa longitudinală a osului) - vindecarea fantei. În timpul reconstrucției, osteoclastele răstoarnă aceste lamele aranjate transversal, iar capetele fracturilor sunt unite (cimentate) de noi osteoni.