Relațiile de muncă sunt relațiile juridice dintre un angajator și un angajat care prestează o muncă dependentă. Drepturile și obligațiile care decurg din relațiile de muncă sunt reglementate de legislație, în special Codul muncii. Se acomodează individual precum și colectiv relațiile de muncă.

inspectoratul

Legislația muncii stabilește, în special, standarde de conduită pentru subiecții relațiilor de muncă și stabilește cine poate fi purtătorul drepturilor și obligațiilor legale în aceste relații. Spre deosebire de o relație de muncă individuală, care apare între un angajat și un angajator ca mono-entități, o relație de muncă colectivă este o relație între o entitate colectivă, de ex. sindicat și angajator. O relație de muncă colectivă nu poate exista fără o relație de muncă individuală.

O relație de muncă se caracterizează prin performanță muncă dependentă persoană fizică pentru angajator. Munca dependentă este munca desfășurată într-o relație de superioritate a angajatorului și subordonare a angajatului, personal față de angajat pentru angajator, conform instrucțiunilor angajatorului, în numele acestuia și în timpul programului de lucru stabilit de angajator.

Relația de muncă trebuie înțeleasă în primul rând angajare, care este o relație tipică de muncă și acordurile privind munca prestată în afara relației de muncă. Încheierea unui acord (acord privind îndeplinirea muncii, acord privind activitățile de muncă, acord privind munca temporară a studenților) este condiționată de îndeplinirea condițiilor legale de excepționalitate și ocazie.

Inspectoratele de muncă supraveghează respectarea reglementărilor în domeniul relațiilor de muncă, punând astfel în aplicare protecția angajaților la locul de muncă. Aceștia își concentrează atenția în principal asupra stabilirii, schimbării și încetării relațiilor de muncă ale angajaților și asupra salariilor și condițiilor lor de muncă. Aceștia acordă o atenție sporită condițiilor de muncă ale unor grupuri speciale de angajați, cum ar fi femeile, adolescenții, lucrătorii casnici, persoanele cu dizabilități și persoanele cu vârsta sub 15 ani. Aceste grupuri de angajați beneficiază de o protecție sporită prin lege.

Deși din punct de vedere istoric, inspectoratele muncii s-au concentrat exclusiv pe securitatea și sănătatea în muncă, începând cu 1 iulie 2001 competențele lor au fost extinse la domeniul relațiilor de muncă. Aceste noi competențe au fost motivul schimbării denumirii Inspectoratului de siguranță a muncii în Inspectoratul muncii, care corespunde mai strâns sferei actuale a competențelor sale legale.