tbl 60x200 mg

Conținutul rezumatului caracteristicilor (SPC)

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

amiodaronă poate

1. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL

2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conține 200 mg clorură de amiodaroniu.

Excipient: lactoză monohidrat.

Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate plate albe, cu un diametru de 9,5 mm și o linie de scor.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicații terapeutice

- tahicardie ventriculară care pune viața în pericol sau fibrilație ventriculară - tratamentul trebuie început într-un spital

- tahicardie ventriculară simptomatică sau confirmată, care pune viața în pericol,

- tahicardie ventriculară confirmată la pacienții cu afecțiuni cardiace concomitente. La alți pacienți,

în caz de contraindicație sau rezistență la alte medicamente, dacă este necesar un tratament,

- aritmii asociate cu sindromul WPW (sindromul Wolff-Parkinson-White).

Tratamentul tahicardiei supraventriculare confirmate:

- încetinirea sau ameliorarea fibrilației sau flutterului atrial,

- amiodaronă este recomandată în special la pacienții cu cardiopatie ischemică și/sau disfuncție

- amiodarona este indicată pentru prevenirea mortalității globale, inclusiv a morții subite cardiace, la pacienții cu risc crescut cu insuficiență cardiacă congestivă de origine ischemică sau neischemică. Riscul ridicat este definit ca prezența semnelor clinice ale insuficienței cardiace evidente sau a unei fracțiuni de ejecție a ventriculului stâng mai mică de 40% cu sau fără aritmie ventriculară.

Medicamentul este destinat tratamentului adulților.

Doze și mod de administrare

Doza inițială: Diferite variante de dozare sunt frecvent utilizate. Doza uzuală de încărcare este de 600 până la 1000 mg pe zi, împărțită în 3 doze și poate fi administrată timp de 8-10 zile.

Doza de întreținere: Doza minimă eficientă trebuie administrată în funcție de răspunsul individual. Acest

doza este cuprinsă între 100 și 400 mg pe zi. Deoarece amiodarona are un timp de înjumătățire foarte lung, poate fi administrat o dată la două zile (comprimate de 200 mg pot fi administrate o dată la două zile dacă este prescrisă o doză zilnică de 100 mg) sau intermitentă (două zile pe săptămână).

Mod de administrare: Comprimatele sunt înghițite întregi (dar pot fi zdrobite) înainte, în timpul sau după masă.

4.3 Contraindicații

- bradicardie sinusală și bloc sinoatrial,

- sindromul sinusal bolnav dacă pacientul nu are instalat un stimulator cardiac (risc de stopare a sinusurilor),

- tulburări avansate de management, cu excepția cazului în care pacientul are instalat un stimulator cardiac,

- hipersensibilitate cunoscută la iod, amiodaronă sau la oricare dintre excipienți,

- terapie combinată cu medicamente care pot provoca aritmii ale torsadei vârfurilor,

- alăptare (vezi pct. 4.6)

- sarcină, cu excepția cazurilor excepționale (vezi secțiunea 4.6).

Aceste contraindicații nu se aplică atunci când amiodaronă este administrată în resuscitarea șocului cardiopulmonar (defibrilator) cu fibrilație ventriculară rezistentă.

4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare

Tulburări cardiace (vezi pct. 4.8)

Amiodarona provoacă modificări ECG: prelungirea intervalului QT (datorită prelungirii repolarizării) cu posibila dezvoltare a undelor U. Aceste modificări sunt dovezi ale efectului său farmacologic și nu sunt un semn de toxicitate.

Persoanele vârstnice pot prezenta o scădere mai semnificativă a ritmului cardiac.

Tratamentul trebuie întrerupt dacă apare bloc AV de grad 2 sau 3, bloc sinatriatal sau bloc bifascicular.

Au fost raportate cazuri de aritmii noi sau agravarea aritmiilor tratate, în unele cazuri letale. Este important, deși dificil, să se facă distincția între lipsa de eficacitate a amiodaronei și efectul cauzării unei aritmii și dacă acest efect este legat de o înrăutățire a inimii. Efectele proaritmice ale amiodaronei sunt raportate mai puțin frecvent decât alte antiaritmice și apar de obicei în asociere cu interacțiuni medicamentoase și/sau tulburări electrolitice (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Hipertiroidism (vezi pct. 4.4 și 4.8)

Hipertiroidismul poate apărea în timpul tratamentului cu amiodaronă sau timp de câteva luni după oprirea tratamentului. Medicii ar trebui să avertizeze asupra semnelor clinice, de obicei ușoare, cum ar fi pierderea în greutate, aritmia, angina pectorală și insuficiența cardiacă congestivă. Diagnosticul este confirmat de o scădere marcată a TSH ultrasensibil (usTSH în ser). În acest caz, tratamentul cu amiodaronă trebuie oprit. Starea se rezolvă de obicei în câteva luni de la întreruperea tratamentului; ajustarea tabloului clinic este precedată de normalizarea rezultatelor stării funcționale a glandei tiroide. Condițiile severe, uneori letale, necesită tratament imediat. Tratamentul trebuie adaptat la starea individuală a pacientului: medicamente antitiroidiene (pot să nu fie întotdeauna eficiente), corticosteroizi, beta-blocante.

Tulburări pulmonare (vezi pct. 4.8)

Debutul dispneei sau a tusei neproductive poate fi asociat cu toxicitate pulmonară, cum ar fi pneumonita interstițială. La pacienții cu dificultăți de respirație severe, chiar dacă starea lor generală de sănătate se deteriorează sau nu (oboseală, scădere în greutate, febră), trebuie efectuată o radiografie pulmonară. Dacă se dezvoltă pneumonită interstițială (care este în general reversibilă cu întreruperea timpurie a amiodaronei - simptomele clinice se rezolvă de obicei în decurs de 3-4 săptămâni, descoperirile cu raze X și testele funcției pulmonare se îmbunătățesc mai lent - în câteva luni), tratamentul cu amiodaronă ar trebui reevaluat iar corticosteroizii trebuie luați în considerare. Complicațiile respiratorii grave (sindromul de detresă respiratorie la adulți), foarte letale în unele cazuri, au fost observate de obicei foarte rar în perioada imediat următoare intervenției chirurgicale; aceste condiții se pot datora interacțiunilor cu concentrații mari de oxigen (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Insuficiență hepatică (vezi pct. 4.8)

De îndată ce începe tratamentul cu amiodaronă și se recomandă periodic teste funcționale hepatice (aminotransferaze) în timpul tratamentului cu amiodaronă. După administrarea orală și intravenoasă de amiodaronă i.v. și tulburări hepatice acute (inclusiv insuficiență hepatocelulară severă sau insuficiență hepatică acută, uneori cu rezultat fatal) și funcție hepatică cronică pot apărea în primele 24 de ore. Dacă nivelurile de aminotransferază depășesc de trei ori intervalul normal, doza de amiodaronă trebuie redusă sau medicamentul trebuie întrerupt.

Semnele clinice și de laborator ale insuficienței hepatice cronice pot fi minime (mărirea orală a ficatului, niveluri de cinci ori normale ale aminotransferazei) după administrarea orală de amiodaronă și sunt reversibile la întreruperea tratamentului, dar au fost raportate rezultate fatale.

Tulburări neuromusculare (vezi pct. 4.8)

Administrarea de amiodaronă poate induce neuropatie senzoriomotorie periferică și/sau miopatie.

După întreruperea administrării amiodaronei, starea se rezolvă de obicei în câteva luni, dar în unele cazuri este posibil să nu fie corectată complet.

Tulburări oculare (vezi pct. 4.8)

În caz de vedere încețoșată sau afectată, trebuie efectuat imediat un examen oftalmologic complet, inclusiv un examen de fond ocular cu oftalmoscop. Prezența neuropatiei oculare și/sau a inflamației nervului optic necesită întreruperea tratamentului cu amiodaronă din cauza progresiei potențiale a orbirii.

Interacțiuni medicamentoase (vezi pct. 4.5)

Nu se recomandă administrarea concomitentă de amiodaronă și următoarele medicamente: beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu care reduc ritmul cardiac (verapamil, diltiazem), stimulente laxative care pot duce la hipokaliemie.

Precauții de utilizare

Reacțiile adverse (vezi pct. 4.8) sunt de obicei dependente de doză; prin urmare, trebuie să se acorde o mare atenție la determinarea dozei minime eficiente de întreținere.

Pacienții trebuie sfătuiți să evite lumina soarelui în timpul tratamentului și să folosească echipament de protecție adecvat (vezi pct. 4.8).

Examinări de control (vezi pct. 4.4 și 4.8)

Se recomandă efectuarea următoarelor teste înainte de începerea tratamentului: ECG și determinarea potasiului seric.

În timpul tratamentului se recomandă monitorizarea regulată a aminotransferazei (vezi pct. 4.4) și a nivelurilor de ECG.

Amiodarona poate provoca o tulburare tiroidiană (hipertiroidism sau hipotiroidism), în special la pacienții cu antecedente personale de astfel de tulburări. Prin urmare, se recomandă monitorizarea clinică și de laborator (usTSH) înainte, în timpul și timp de câteva luni după tratament. Dacă se suspectează o disfuncție tiroidiană, trebuie monitorizate concentrațiile plasmatice ale TSH.

În special în legătură cu administrarea pe termen lung de antiaritmice, au fost raportate cazuri de creștere a pragului de defibrilare și/sau ritmare a camerelor de stimulator cardiac sau a defibrilatoarelor implantabile, care le pot afecta eficacitatea. Prin urmare, se recomandă ca dispozitivul să fie re-testat înainte și în timpul tratamentului cu amiodaronă.

Tulburări tiroidiene (vezi pct. 4.8)

Amiodarona conține iod și poate afecta astfel absorbția de iod radioactiv în examinările funcționale ale tiroidei. Aceste teste (fracție liberă - T3, fracție liberă - T4, TSH ultrasensibil -/usTSH /) rămân interpretabile. Amiodarona inhibă conversia periferică a tiroxinei (T4) la triiodotironină (T3) și poate duce astfel la cazuri izolate de modificări biochimice la pacienții clinic eutiroizi (creșterea T4 fără ser, ușor scăzută sau chiar normală pentru T3).

În aceste cazuri, nu există niciun motiv pentru întreruperea amiodaronei.

Hipotiroidismul trebuie luat în considerare în cazul următoarelor semne clinice, de obicei ușoare: creștere în greutate, intoleranță la frig, activitate scăzută, bradicardie severă. Diagnosticul este confirmat de o creștere clară a serului USTSH. Eutiroidismul apare de obicei în decurs de 1 până la 3 luni de la întreruperea tratamentului. În cazul unei afecțiuni care pune viața în pericol, tratamentul cu amiodaronă poate fi continuat cu administrarea concomitentă de L-tiroxină. Doza de L-tiroxină este ajustată în funcție de nivelurile de TSH.

Pacienți copii: siguranța și eficacitatea amiodaronei la copii și adolescenți nu au fost stabilite.

Anestezie: Înainte de operație, medicul anestezist trebuie informat că pacientul ia amiodaronă (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Acest medicament conține lactoză monohidrat. Pacienții cu probleme ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să ia acest medicament.

4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune

Terapia combinată a amiodaronei cu medicamente care pot induce torsade de puncte (vezi pct. 4.3) este contraindicat.

- antiaritmice incluzând clasa Ia sotalol, bepridil

- alte medicamente fără efect antiaritmic, de ex. vincamina, unele neuroleptice, cisapridă, eritromicină i.v., pentamidină (pentru administrare parenterală), deoarece cresc riscul de torsadă de vârf potențial fatală.

Nu se recomandă terapia combinată cu următoarele medicamente:

- beta-blocante și blocante ale canalelor de calciu care scad ritmul cardiac (verapamil, diltiazem) - pot apărea tulburări automate (bradicardie severă) și conducere,

- laxative stimulante, care pot provoca hipokaliemie și, în consecință, cresc riscul de arsmii ale torsadei vârfurilor, pot fi utilizate și alte laxative.

- fluorochinolonele trebuie excluse la pacienții care iau amiodaronă.

Doar cu mare precauție, amiodarona poate fi combinată cu următoarele medicamente:

- medicamente care pot provoca hipokaliemie:

• diuretice care cauzează hipokaliemie, singure și/sau în combinație.

• corticosteroizi sistemici (glucocorticoizi, mineralocorticoizi), tetracosactidă.

• amfotericina B administrată intravenos.

Hipokaliemia trebuie prevenită sau corectată dacă a apărut deja. Intervalul QT trebuie monitorizat și, dacă apare torsada vârfurilor, nu trebuie administrate antiaritmice, dar trebuie instituit un stimulator cardiac, iar magneziul poate fi administrat intravenos.

Amiodarona inhibă citocromul P450 CYP2C9 și crește astfel concentrațiile de warfarină. Administrarea concomitentă a warfarinei cu amiodaronă poate potența efectul anticoagulantelor orale și poate crește riscul de sângerare. Nivelurile de protrombină trebuie monitorizate periodic și doza de anticoagulant oral trebuie ajustată în timpul și după tratament.

Pot apărea tulburări de automatitate (bradicardie severă) și conducere atrioventriculară (efecte sinergice). În plus, este posibilă o creștere a nivelului de digoxină plasmatică (datorită unei scăderi a clearance-ului), prin urmare poate fi necesară controlul clinic (monitorizarea semnelor de toxicitate), de laborator (nivelurile de digoxină plasmatică) și controlul ECG sau ajustarea dozelor de glicozide cardiace.

Amiodarona inhibă citocromul P450 CYP2C9 și crește astfel concentrațiile plasmatice de fenitoină. Combinația de fenitoină cu amiodaronă poate duce la supradozaj de fenitoină, cu simptome neurologice. Este necesară monitorizarea clinică și doza de fenitoină trebuie redusă de îndată ce apar semne de supradozaj; trebuie determinate nivelurile plasmatice de fenitoină.

Amiodarona inhibă citocromul P450 CYP2D6, crescând astfel concentrațiile plasmatice de flecainidă (vezi pct. 4.8). Prin urmare, doza de flecainidă trebuie ajustată.

Medicamente metabolizate de citocromul P450 CYP3A4

Administrarea concomitentă de amiodaronă, un inhibitor al CYP3A4, cu următoarele medicamente poate crește concentrațiile plasmatice ale acestora și acest lucru poate duce la o creștere a toxicității acestora:

Ciclosporină: nivelurile plasmatice de ciclosporină pot crește, prin urmare doza trebuie ajustată.

Fentanil: combinația cu amiodaronă poate crește efectul farmacologic al fentanilului și crește riscul de toxicitate al acestuia.

Statine: administrarea concomitentă de amiodaronă cu statine metabolizate de CYP 3A4, cum ar fi simvastatină, atorvastatină și lovastatină, un risc crescut de toxicitate musculară. Când statinele sunt administrate concomitent cu amiodaronă, se recomandă utilizarea statinelor care nu sunt metabolizate de CYP 3A4.

Alte medicamente metabolizate de CYP 3A4: lidocaină, tacrolimus, sildenafil, midazolam, triazolam, dihidroergotamină, ergotamină.

- Anestezie generală (vezi pct. 4.4 și 4.8):

Au fost raportate complicații potențial grave la pacienți în timpul anesteziei generale: bradicardie care nu răspunde la atropină, hipotensiune, tulburări de conducere, scăderea debitului cardiac.

Mai mult, au fost observate câteva cazuri foarte rare de complicații respiratorii severe, uneori cu rezultat fatal, cel mai adesea la scurt timp după operație (sindromul de detresă respiratorie acută la adulți), care poate fi asociat cu niveluri ridicate de oxigen.

4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea

Datorită efectelor medicamentului asupra glandei tiroide fetale, amiodarona este contraindicată în timpul sarcinii, cu excepția cazurilor excepționale în care beneficiile depășesc riscurile potențiale.

Amiodaronă se excretă în laptele matern în cantități semnificative; prin urmare, amiodaronă este contraindicată în timpul alăptării.

4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje

Nu există date care să confirme efectul negativ al amiodaronei asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

4.8 Nuduce efecte

Următoarele reacții adverse sunt clasificate în funcție de clasa de sisteme de organe și se bazează pe frecvență: foarte frecvente (³1/10), frecvente (³1/100)