La articolul anterior, aș dori să adaug un scurt post scriptum despre modul în care sindromul burnout-ului afectează lupta mea constantă cu supraponderalitatea.
La articolul precedent, aș dori să adaug un scurt post scriptum despre modul în care sindromul burnoutului afectează lupta mea constantă cu supraponderalitatea.
Și anume, de când m-am „întins cu cenușa epuizării”, mi-a afectat viața în general. De parcă aș fi fost complet stins. Îmi lipsește hotărârea, entuziasmul cu care începusem această luptă eternă înainte. Este dificil să faci ceva, indiferent ce se întâmplă în viață, când există o lipsă de motivație și o voință puternică. Când scânteia se stinge.
Mă ocup de asta de multă vreme, încerc multă vreme să mă dezgroap, dar tot eșuez și cad. Stau într-un cerc ciudat și nu știu cum să ies din el. M-am săturat să mă mai gândesc la asta, mai mult, știind că drumul către scopul dorit este făcut (înțelegeți lung și greu) și că mă va costa o mulțime de energie pe care probabil nici nu o am. M-am gândit la asta de x ori și simt că nu există nimic care să mă lovească și să mă repornească. Bateria oprită.
Îmi afectează încercările repetate de a slăbi, dar și toate celelalte lucruri din viață. Din păcate, sunt un exemplu manual de amânare.
Încă încerc să găsesc în mine o scânteie putrezită pe care să o pot exploda. Și, deși nu reușesc această căutare în fiecare zi, încă nu renunț. Nu vreau să renunț. Pentru că viața fără entuziasm este doar o astfel de portocală uscată fără suc. Doar o astfel de experiență, așteptând inițial mâine mai bune și mai târziu, speranța se va estompa.
De aceea am decis să vă scriu un articol ceva mai personal despre sindromul burnout-ului și consecințele sale fatale. Este prea târziu să plângeți peste laptele vărsat, trebuie să aveți grijă să nu vărsați laptele. Învață din greșelile mele și greșelile multor altor oameni, nu-ți face propriile. MUNCAȚI CU PACE, relaxați-vă, râdeți, faceți sport, meditați. Și ține-ți degetele încrucișate pentru mine.