Anexa nr. 1 la notificarea modificării, ev. Nr.: 2018/02298-ZIB
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL
2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
fiecare comprimat conține 3 mg glimepiridă.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat
Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
tablete galbene, neacoperite, în formă de capsulă, cu margine teșită, marcate pe o parte.
Comprimatul poate fi împărțit în două jumătăți egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Comprimatele de glimepiridă sunt indicate pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2 dacă dieta, exercițiul fizic și reducerea greutății singure nu sunt suficiente.
4.2 Doze și mod de administrare
Baza tratamentului cu succes al diabetului este o dietă adecvată, o activitate fizică regulată, precum și teste regulate de sânge și urină. Antidiabeticele orale sau administrarea de insulină nu pot compensa dacă pacientul nu respectă dieta recomandată.
Dozajul este determinat din rezultatele determinărilor glucozei din sânge și urină.
Doza inițială este de 1 mg glimepiridă pe zi. Odată ce o doză bună este atinsă cu această doză, aceasta trebuie utilizată și în timpul tratamentului de întreținere.
Dacă setarea este insuficientă, doza trebuie crescută treptat în trepte de aproximativ 1 până la 2 săptămâni între fiecare etapă la 2, 3 sau 4 mg glimepiridă, pe baza controlului glicemic.
Dozele peste 4 mg pe zi dau rezultate mai bune numai în cazuri excepționale.
Doza maximă recomandată este de 6 mg glimepiridă pe zi.
La pacienții cu un control inadecvat al dozei maxime zilnice de metformină, poate fi inițiat tratamentul concomitent cu glimepiridă. În timp ce doza de metformină este menținută, tratamentul cu glimepridiu este inițiat la o doză mică și apoi ajustat în funcție de gradul dorit de compensare metabolică până la doza zilnică maximă. Terapia combinată trebuie inițiată sub supraveghere medicală atentă.
La pacienții cu un control inadecvat al dozei maxime zilnice de glimepiridă, poate fi inițiată terapie concomitentă cu insulină, dacă este necesar. În timp ce doza de glimepiridă este menținută, terapia cu insulină este inițiată la o doză mică și apoi ajustată în funcție de gradul de compensare metabolică dorit la doza zilnică maximă. Terapia combinată trebuie inițiată sub supraveghere medicală atentă.
În general, este suficientă o singură doză zilnică de glimepiridă. Se recomandă administrarea acestei doze cu puțin înainte sau în timpul unui mic dejun consistent sau, dacă pacientul nu micul dejun, cu puțin înainte sau în timpul primei mese principale.
Doza ratată nu trebuie corectată prin utilizarea ulterioară a unei doze mai mari.
Comprimatele trebuie înghițite întregi, cu mult lichid.
Dacă un pacient are o reacție hipoglicemiantă la 1 mg glimepiridă pe zi, aceasta înseamnă că afecțiunea poate fi compensată doar prin dietă.
În timpul tratamentului, cum ar fi compensarea îmbunătățită a diabetului asociată cu sensibilitatea crescută la insulină, necesitatea de glimepiridă poate scădea. Trebuie avută în vedere reducerea temporară a dozei sau întreruperea tratamentului pentru a preveni hipoglicemia. O modificare a dozei poate fi necesară, de asemenea, dacă există o schimbare în greutatea sau stilul de viață al pacientului sau alți factori care cresc riscul de hipo- sau hiperglicemie.
Trecerea de la alți agenți hipoglicemici orali la glimepiridă
În general, este posibilă trecerea de la alți agenți hipoglicemici orali la glimepiridă. Puterea și timpul de înjumătățire al medicației anterioare trebuie luate în considerare la trecerea la glimepiridă. În unele cazuri, în special pentru antidiabeticele cu un timp de înjumătățire lung (de exemplu, clorpropamidă), se recomandă o procedură de spălare de câteva zile pentru a minimiza riscul de reacții hipoglicemiante datorită efectului aditiv. Doza inițială recomandată este de 1 mg glimepiridă pe zi.
Pe baza răspunsului organismului, doza de glimepiridă poate fi crescută treptat așa cum s-a descris anterior.
Trecerea de la insulină la glimepiridă
La pacienții cu diabet zaharat de tip 2 tratați cu insulină, trecerea la glimepiridă poate fi indicată în cazuri excepționale.
Tranziția trebuie efectuată sub supraveghere medicală atentă.
Utilizare în leziuni hepatice sau renale
Copii și adolescenți
Nu există date privind utilizarea glimepiridei la pacienții cu vârsta sub 8 ani. Există date limitate despre utilizarea glimepiridei ca monoterapie la copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani (vezi pct. 5.1 și 5.2).
Datele disponibile privind siguranța și eficacitatea la copii și adolescenți sunt insuficiente și, prin urmare, utilizarea nu este recomandată.
4.3 Contraindicații
Glimepirida este contraindicată la pacienții cu următoarele afecțiuni:
- hipersensibilitate la glimepiridă, la alte sulfoniluree sau sulfonamide sau la oricare dintre excipienți,
- diabet insulino-dependent,
- insuficiență renală sau hepatică severă. În caz de insuficiență renală sau hepatică severă, este necesară conversia la insulină.
4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare
Comprimatele GLIBEZID trebuie luate cu puțin timp înainte sau în timpul mesei.
Când mesele sunt administrate neregulat sau omise, tratamentul cu glimepiridă poate duce la hipoglicemie. Simptomele posibile ale hipoglicemiei includ: cefalee, arsură de foame, greață, vărsături, slăbiciune, somnolență, tulburări de somn, neliniște, agresivitate, afectare a capacității de concentrare, atenție și reacții încetinite, depresie, confuzie, tulburări de vorbire și vedere, afazie, tremurături, pareză, tulburări senzoriale, amețeli, neajutorare, pierderea autocontrolului, delir, convulsii cerebrale, somnolență și pierderea conștienței, inclusiv comă, respirație superficială și bradicardie.
În plus, pot fi prezente semne de contrareglare adrenergică, cum ar fi transpirația, pielea umedă, anxietatea, tahicardia, hipertensiunea, palpitațiile, angina pectorală și aritmiile cardiace.
Tabloul clinic al unui atac de hipoglicemie severă poate semăna cu un accident vascular cerebral.
Simptomele pot fi gestionate aproape întotdeauna rapid prin administrarea imediată de carbohidrați (zahăr).
Îndulcitorii artificiali sunt ineficienți.
Din experiența cu alte sulfoniluree se știe că, în ciuda contramăsurilor inițiale reușite, hipoglicemia poate reapărea.
Hipoglicemia severă sau hipoglicemia prelungită, care a fost controlată doar temporar cu zahăr normal, necesită asistență medicală imediată și uneori spitalizare.
Factorii care contribuie la hipoglicemie includ:
- reticența sau (mai ales la vârstnici) incapacitatea pacientului de a coopera,
- malnutriție, mâncare neregulată sau sărind de mese sau perioade de post,
- un dezechilibru între cheltuielile fizice și aportul de carbohidrați,
- fluctuații alimentare,
- consumul de alcool, mai ales în combinație cu omiterea meselor,
- afectarea funcției renale,
- insuficiență hepatică severă,
- supradozaj cu glimepiridă,
- anumite tulburări necompensate ale sistemului endocrin care afectează metabolismul carbohidraților sau controreglarea hipoglicemiei (cum ar fi anumite tulburări ale funcției tiroidiene și insuficiența medulei pituitare anterioare sau suprarenale),
- administrarea concomitentă a anumitor alte medicamente (vezi pct. 4.5).
Tratamentul cu glimepiridă necesită monitorizarea regulată a nivelului de glucoză din sânge și urină. În plus, se recomandă determinarea proporției de hemoglobină glicozilată.
În timpul tratamentului cu glimepiridă este necesară monitorizarea regulată a parametrilor hepatici și hematologici (în special leucocite și trombocite).
În situații stresante (de exemplu, accidente, intervenții chirurgicale acute, infecții cu febră etc.), poate fi indicată o trecere temporară la insulină.
Nu există experiență cu utilizarea glimepiridei la pacienții cu insuficiență hepatică severă și la pacienții cu dializă. Trecerea la insulină este indicată la pacienții cu insuficiență renală sau hepatică severă.
La pacienții cu deficit de G6PD, tratamentul cu sulfoniluree poate duce la anemie hemolitică. Deoarece glimepirida aparține grupului de sulfoniluree, trebuie acordată precauție la pacienții cu deficit de G6PD și trebuie luate în considerare terapii alternative, altele decât sulfonilureele.
Acest medicament conține lactoză monohidrat.
Pacienții cu probleme ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să ia acest medicament.
4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Când glimepirida este administrată concomitent cu anumite alte medicamente, poate să apară o creștere sau o scădere nedorită a efectului hipoglicemiant al glimepiridei. Prin urmare, alte medicamente trebuie administrate numai cu cunoștințele (sau prescripția) unui medic.
Glimepirida este metabolizată de citocromul P450 2C9 (CYP2C9). Metabolismul său este afectat de administrarea concomitentă de inductori ai CYP2C9 (de exemplu, rifampicină) sau inhibitori ai CYP2C9 (de exemplu, fluconazol).
Rezultatele unui studiu de interacțiune in vivo raportat în literatură indică faptul că ASC a glimepiridei este crescută de aproximativ 2 ori atunci când este administrat concomitent cu fluconazol, unul dintre cei mai puternici inhibitori ai citocromului CYP2C9.
Pe baza experienței cu glimepiridă și alte sulfoniluree, trebuie luate în considerare următoarele interacțiuni.
Potențierea efectului hipoglicemiant, care în unele cazuri duce la hipoglicemie, poate apărea cu unul dintre următoarele medicamente, de exemplu:
- fenilbutazonă, azapropazonă și oxifenbutazonă,
- insulină și antidiabetice orale, cum ar fi metformina,
- salicilați și acid p-amino-salicilic,
- steroizi anabolizanți și hormoni sexuali masculini,
- cloramfenicol, anumite sulfonamide cu acțiune lungă, tetracicline, antibiotice chinolone și claritromicină,
- anticoagulante cumarinice,
- fenfluramină,
- disopiramidă,
- fibrați,
- Inhibitori ai ECA,
- fluoxetină, inhibitori MAO,
- alopurinol, probenecid, sulfinpirazonă,
- simpatolitice,
- ciclofosfamidă, trofosfamidă și ifosfamidă,
- miconazol, fluconazol,
- pentoxifilină (doze parenterale mari),
- tritoqualină.
Atenuarea efectului hipoglicemiant, care duce la creșterea nivelului de glucoză, poate apărea cu oricare dintre următoarele medicamente, de exemplu:
- estrogeni și progestageni,
- saluretice și diuretice tiazidice,
- medicamente stimulatoare ale tiroidei, glucocorticoizi,
- derivați fenotiazinici, clorpromazină,
- adrenalină și simpatomimetice,
- acid nicotinic (doze mari) și derivați ai acidului nicotinic,
- laxativ (utilizare pe termen lung),
- fenitoină, diazoxid,
- glucagon, barbiturice și rifampicină,
- acetazolamidă.
Antagoniștii receptorilor H2, beta-blocante, clonidina și reserpina pot duce fie la potențarea, fie la atenuarea efectului hipoglicemiant.
Sub influența medicamentelor simpatolitice, cum ar fi beta-blocantele, clonidina, guanetidina și reserpina, pot fi reduse sau absente semne de contrareglare adrenergică asupra hipoglicemiei.
Consumul de alcool poate spori sau slăbi în mod imprevizibil efectul hipoglicemiant al glimepiridei.
Glimepirida poate potența sau slăbi efectul derivaților cumarinei.
4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea
Sarcina
Risc asociat diabetului
Nivelurile anormale ale glicemiei în timpul sarcinii sunt asociate cu o incidență mai mare a anomaliilor congenitale și a mortalității perinatale. Pentru a evita riscul teratogen, nivelul glicemiei trebuie monitorizat cu atenție în timpul sarcinii. În astfel de circumstanțe, este necesară utilizarea insulinei. Pacientele care intenționează să rămână însărcinate trebuie să-și informeze medicul.
Riscul asociat cu glimepirida
Nu există date adecvate privind utilizarea glimepiridei la femeile gravide. Studiile efectuate la animale au arătat toxicitate asupra funcției de reproducere, care este probabil legată de efectul farmacologic (hipoglicemie) al glimepiridei (vezi pct. 5.3).
Prin urmare, glimepirida nu trebuie utilizată pe tot parcursul sarcinii.
În cazul tratamentului cu glimepiridă, dacă pacientul intenționează să rămână gravidă sau dacă sarcina este confirmată, tratamentul trebuie schimbat în tratament cu insulină cât mai curând posibil.
Alăptarea
Nu se cunoaște excreția în laptele matern uman. Glimepirida se excretă în laptele matern uman. Deoarece alte sulfoniluree sunt excretate în laptele matern uman și deoarece există un risc de hipoglicemie la sugari, alăptarea nu este recomandată în timpul tratamentului cu glimepiridă.
4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
Capacitatea pacientului de a se concentra și de a reacționa poate fi afectată din cauza hipoglicemiei sau hiperglicemiei sau, de exemplu, din cauza percepției vizuale afectate. Acest lucru poate constitui un risc în situațiile în care aceste abilități sunt importante (de exemplu, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje).
Pacienții trebuie instruiți să ia măsuri de precauție pentru a evita hipoglicemia în timp ce conduc la volan. Acest lucru este deosebit de important la cei care au simptome sau lipsesc sau reduc hipoglicemia sau la cei care au episoade frecvente de hipoglicemie. În aceste condiții, trebuie luat în considerare dacă este adecvat să conduci vehicule sau să folosești utilaje.
4.8 Reacții adverse
Următoarele reacții adverse din studiile clinice s-au bazat pe experiența cu glimepiridă și alte sulfoniluree și sunt enumerate mai jos în funcție de clasa de sisteme de organe și de incidență scăzută.
Următoarea convenție a fost utilizată pentru a clasifica reacțiile adverse:
Foarte frecvente:> 1/10
Frecvente:> 1/100 și 1/1.000 și 1/10.000 și 99%) și clearance-ul scăzut (aproximativ 48 ml/min).
La animale, glimepirida este excretată în lapte. Glimepirida traversează placenta. Trecerea barierei hematoencefalice este redusă.
Biotransformare și eliminare
Timpul mediu de înjumătățire plasmatică dominantă, care este important pentru concentrațiile serice la doze multiple, este de aproximativ 5 până la 8 ore. Timpii de înjumătățire puțin mai lungi au fost observați după doze mari.
După o singură doză de glimepiridă marcată radioactiv, 58% din radioactivitate a fost recuperată în urină și 35% în materiile fecale. Nu a fost detectată nicio substanță neschimbată în urină. Doi metaboliți - probabil derivați din metabolismul hepatic (enzima principală este CYP2C9) - un derivat hidroxi și un derivat carboxi au fost găsiți atât în urină, cât și în materiile fecale. După administrarea orală de glimepiridă, timpul de înjumătățire plasmatică terminal al acestor metaboliți a fost de 3 până la 6 ore și respectiv de 5 până la 6 ore.
Compararea dozelor unice și repetate o dată pe zi nu a evidențiat diferențe semnificative în farmacocinetică, iar variabilitatea intra-individuală a fost foarte scăzută. Nu s-a găsit cumul relevant.
Farmacocinetica la bărbați și femei a fost similară, la fel ca la pacienții tineri și în vârstă (peste 65 de ani). Pacienții cu clearance-ul creatininei redus au avut tendința de a crește clearance-ul glimepiridei și de a reduce concentrațiile serice medii, cel mai probabil datorită excreției mai rapide datorită legării mai reduse a proteinelor. Eliminarea renală a ambilor metaboliți a fost afectată. În general, la acești pacienți nu este de așteptat un risc suplimentar de acumulare a glimepiridei.
Farmacocinetica observată la cinci pacienți non-diabetici după intervenția chirurgicală a tractului biliar a fost similară cu cea a subiecților sănătoși.
Copii și adolescenți
Într-un studiu post-masă privind farmacocinetica, siguranța și tolerabilitatea unei doze unice de 1 mg de glimepiridă la 30 de copii și adolescenți (4 copii cu vârsta cuprinsă între 10-12 ani și 26 copii cu vârsta cuprinsă între 12-17 ani) cu diabet zaharat de tip 2, a observat că: ASC medie (0-terminal), Cmax și t1/2 sunt similare cu cele observate anterior la adulți.
5.3 Date preclinice de siguranță
Efectele observate în studiile preclinice se datorează apariției lor la doze mai mari decât doza maximă la om în studiile clinice, sugerând o semnificație mică pentru utilizarea clinică sau datorită efectului farmacodinamic (hipoglicemie) al componentei. Această constatare se bazează pe studiile obișnuite privind siguranța farmacologică, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, carcerogenitatea și toxicitatea asupra funcției de reproducere. În al doilea test (care acoperă embriotoxicitatea, teratogenitatea și toxicitatea asupra dezvoltării), reacțiile adverse observate au fost considerate secundare efectelor hipoglicemiante induse de medicamente la femele și pui.