Moartea ca dar (Mt 11: 25-30)

Încurajați-i pe cei în jale să nu-l lase pe Dumnezeu în situații dificile.

ți-ai pierdut

AI
Te sperie moartea? E bine. La fel și eu. Noi, oamenii, încercăm să scăpăm de acea frică în loc să o înfruntăm. Problema noastră nu este că ne gândim la moarte, ci cum ne gândim la ea. Până când vom reuși să ne gândim la moarte - în ciuda groazei sale - în mod voluntar, ea ne va reveni involuntar sub forma unor gânduri nepotrivite.

KE
În acest moment dureros, Iisus ne mângâie pe toți cu cuvintele: „Veniți la Mine, toți cei ce vă osteniți și vă simțiți obosiți și vă voi întări” (Mt 11,28).

DI
Vedem în Evanghelie că cunoașterea lui Hristos nu depinde de noi oamenii, ci este un dar de la Tatăl în întregime. Acest Fiu întreg, pe deplin împuternicit, căruia i se dă totul, este chemat să vină. Și chiar privind la toți acei oameni și orașe care disprețuiesc harul, ceea ce li se dă și îl resping pe Isus. Nu poate fi descurajat sau distras de la sarcina sa! În ciuda tuturor urii și respingerii, el stă aici și strigă mesajul: „Veniți la mine, voi toți, vă voi întări” (Mt 11:28). Cei care trebuie să vină trebuie să aibă două calități. Ei trebuie eliberați de efort și hărțuire. Chiar și oamenii obosiți și împovărați în interior vor primi pace în darul lui Hristos. Ei nu vor mai trebui să îndure cerințele neîndeplinite și descurajante ale Legii. Aceștia vor fi eliberați de munca obositoare de conformare. Toată lumea poate veni și a fi sigură că va găsi pace în El.
Nimeni nu trebuie să se îngrijoreze că nu va avea puterea și capacitatea de a câștiga această pace. Nici nu are nevoie să o cucerească. Noi, oamenii, nu trebuie să facem nimic în acest sens. Această cameră este un cadou. Un dar de la Cel care spune aici cu putere divină: „Ți-l dau.” Aceasta nu este lucrarea omului, ci actul lui Dumnezeu pe care omul îl primește ca dar.

NOI
Există atât de multe căi, frumoase și seducătoare, care duc la moarte, dar numai una duce la viață. Este calea lui Dumnezeu. Să nu uităm niciodată ceea ce este cu adevărat important.

Într-o zi, un profesor universitar de renume mondial, laureat al Premiului Nobel, a ieșit la plimbare de-a lungul malului unui lac. În timp ce mergea, a rugat un feribot să-l ducă pe barca sa peste lac. Un om bun s-a conformat. Întrucât erau departe de țărm, profesorul a început să-l întrebe.
„Știi istoria?” „Nu”.
- Așa că ți-ai pierdut un sfert din viață.
„Știi astronomie?” „Nu”.
- Deci ți-ai pierdut jumătate din viață.
„Știi filosofia?” „Nu”.
- Așa că ți-ai pierdut trei sferturi din viață.
A izbucnit o furtună cumplită. Valurile se jucau cu barca în mijlocul lacului ca o coajă de nucă. Vaporistul a încercat să strige vuietul vântului și l-a întrebat pe profesor:
„Domnule profesor, puteți înota?” „Nu”, a răspuns profesorul.
- Deci ți-ai pierdut viața - totul.

Cât de des ne ocupăm de diverse lucruri mici și uităm de ce suntem aici. Viața noastră este ca nisipul într-o clepsidră. Incet dar sigur. Să fim prieteni unii cu alții. Să fim un cadou unul pentru celălalt. Să nu fim înălțați deasupra altora, ci să ne apropiem chiar și de cei mai mici pe măsură ce fratele nostru decedat se apropia. Să percepem viața corect și să încercăm să îi ajutăm pe ceilalți.

ADE
Trebuie să ne dăm seama că suntem de la Dumnezeu și ar trebui să mergem și la el. Să reflectăm la moartea fratelui nostru și, în același timp, cerem și ne rugăm pentru el, dar și pentru noi înșine, cu cuvintele: „O, Dumnezeul cel veșnic, sfânt! Ajută-mă să-mi păzesc sufletul, fragmentul ceresc rupt de la Tine, pentru ca odată ce Se întoarce la Tine, să-L poată reconecta în locul potrivit, pentru ca El să se cunoască pe Sine în mine și să mă recunoască pentru totdeauna ca proprietate a Lui! "

* Cf.: ANDERÁK, J.: Seminar. Spišská Kapitula, 2008