Sună ca science fiction, dar nu trebuie să fie așa.
O echipă științifică din Japonia lucrează la o metodă de utilizare a cristalelor de timp care ar simula rețele masive, dar care nu necesită multă putere de calcul. Cristalele de timp au fost presupuse teoretic pentru prima dată în 2012 și practic observate în 2017. Cristalele normale, precum diamantele sau sarea, își repetă rețeaua atomică, dar nu prezintă regularitate în timp. Cristalele de timp se organizează și își repetă tiparele în timp, ceea ce înseamnă că structura lor se schimbă periodic în timp.
„Cercetarea cu cristale temporale este o zonă foarte activă de cercetare și au fost realizate mai multe implementări experimentale diverse”, a spus Kae Nemoto, profesor de principii de cercetare a informațiilor la Institutul Național de Informatică. Până în prezent, nu există o înțelegere completă a acestui fenomen, caracterizarea lor, precum și un set de aplicații propuse. Nemoto și echipa sa au investigat în mod specific posibila natură cuantică a cristalelor de timp - cum se schimbă din moment în moment într-un model previzibil și repetitiv și apoi le folosesc pentru a simula rețele mari specializate, cum ar fi sistemele de comunicații sau inteligența artificială.
Calculatoarele cuantice pot stoca și manipula mai multe stări de informații, ceea ce înseamnă că pot procesa seturi de date uriașe cu relativ puțină putere și timp adresând simultan mai multe rezultate potențiale, mai degrabă decât unul după altul decât computerele convenționale. Oamenii de știință intenționează să exploreze diferite sisteme cuantice folosind cristale de timp după testarea experimentală a abordării lor. Pe baza acestor informații, scopul lor este de a proiecta aplicații reale pentru încorporarea unor rețele complexe exponențial mari în mai mulți qubits sau biți cuantici. „Folosind această metodă cu mai mulți qubits, ar fi posibil să simulăm o rețea complexă de dimensiunea internetului global”, a spus Nemoto.