Sursa foto: Shutterstock.com
Este un fenomen comun că la persoanele care au depășit această boală, dezvolta acest sindrom si in celalalt brat. Pentru comunitatea medicală nu este încă clar ce cauzează această boală, dar mecanismul fiziopatologic este bine descris și arată că este datorită inflamației cu fibroza capsulară reactivă ulterioară (îngroșarea țesutului în țesut) a capsulei umărului.
Simptome
Prima caracteristică este dureri de umăr, care este însoțit de preducerea treptată a mobilității. Durerea trezește adesea o persoană din somn, scăzând ulterior capacitatea de autoservire și utilizarea membrului superior în viața de zi cu zi. Alte simptome sunt satrofia peretelui și reducerea flexibilității grupurilor musculare ale centurii umărului.
Acest sindrom se caracterizează prin 4 etape de dezvoltare cu o durată de 4 până la 24 de luni:
- În faza inițială, inflamația capsulei articulare este însoțită de o creștere treptată dureri de umăr. mobilitate redusa și rigiditatea mușchilor umărului nu sunt încă foarte evidente. Această fază durează aproximativ 3 luni.
- În faza acută, se formează și apar aderențe reducând elasticitatea carcasei articulației, rezultatul este mobilitatea redusă și durerea constantă ca simptome caracteristice în acest stadiu al bolii, care durează de la aproximativ 3 la 9 luni.
- În a treia fază inflamația dispare, dar durerea este încă prezentă în mișcare. Carcasa balamalei este rigidă, mobilitatea brațului este considerabil redusă. Atrofia musculară poate apărea ca urmare a utilizării insuficiente a membrului superior. Această fază durează de la 9 la 14 luni.
- Faza finală cronică este caracteristică prin eliberarea treptată a mobilității și durerii pierdute, este evidentă o schimbare în mecanica și utilizarea întregului membru superior. Faza durează de la 14 la 24 de luni.
Un braț „înghețat” este o boală în care terapia osteopatică este adecvată. Cu toate acestea, motivația și capacitatea pacientului de a urma instrucțiunile osteopatului joacă un rol cheie în recuperare. Aproximativ 60% dintre oameni se recuperează în decurs de 2 ani fără tratament, dar cercetările arată că, fără tratament și reabilitare, rezultatele sunt mai grave și recuperarea este mai lentă.
Tratamentul osteopatic
Primul pas într-o abordare osteopatică a acestei boli este, desigur anamneză și excluderea altor boli potențiale sau a altor modificări patologice.
Terapia osteopatică în sine constă din refacerea mobilității brațului și a carcasei articulare, flexibilitate musculară crescută, mecanica generală a coloanei vertebrale și activarea corectă a grupurilor musculare. Complet evaluarea mecanicii scapulei, umărului și coloanei vertebrale toracice este esențială pentru recuperarea cu succes. Orice blocaj al coloanei vertebrale, expansiunea redusă și funcția coastelor pun mai multă presiune pe grupele musculare ale umărului, care sunt deja foarte stresate. Un semn comun este supraîncărcare a coloanei cervicale și ulterior creând blocaje și tensiune musculară.
Tehnicile de mobilizare osteopatică pe coloana vertebrală și pe torace sunt, prin urmare, o intervenție terapeutică adecvată. Restabilirea mobilității coloanei vertebrale cervicale și toracice semnalele nervoase sunt optimizate și funcția musculară adecvată și relaxarea sunt asigurate. Tehnicile de tracțiune osteopatică a articulației umărului sunt o procedură terapeutică dovedită pentru ameliorarea durerii și creșterea mobilității țesuturilor moi ale articulației umărului. Tehnicile moi miofasciale sunt utilizate pentru a relaxa grupele musculare ale rotatorilor umărului, care se găsesc adesea scurtate și rigide în această boală. Osteopații folosesc, de asemenea, diverse tehnici neuromusculare pentru a relaxa mușchii cu tensiune crescută. Pentru că folosind tehnici osteopatice nu este posibil să se afecteze direct durerea de umăr, terapia se concentrează pe diferite tulburări secundare care afectează indirect mecanica brațului și a întregului sistem musculo-scheletic.
O abordare conservatoare este importantă, mai ales în cazurile foarte acute și dureroase. Cercetările arată că injectarea precoce a corticosteroizilor intraarticulari poate afecta favorabil dezvoltarea ulterioară a acestui sindrom și poate reduce evoluția generală a bolii. (p.473, M. Dutton, Examen ortopedic, evaluare și intervenție). În cazurile în care tratamentul conservator eșuează, poate fi indicată manipularea sub anestezie generală.
Ce rol joacă reabilitarea osteopatică?
Cu abordarea sa holistică (una care ia în considerare și ia în considerare toate proprietățile și circumstanțele unui sistem sau proces dat), osteopatul poate prescrie o procedură adecvată de tratament, poate monitoriza constant progresul și rezultatele tratamentului. Este, de asemenea, un element important conștientizarea clientului despre boală. O parte a terapiei osteopatice este, de asemenea un program de exerciții pe care clientul trebuie să îl urmeze în mod regulat acasă. Reabilitarea joacă un rol esențial, mai ales în ceea ce privește prevenirea problemelor ulterioare. Un fenomen foarte frecvent la pacienții care au depășit această boală este scurtarea mușchilor umărului, utilizarea slabă a membrului superior, supraîncărcarea coloanei vertebrale cervicale și toracice cu dureri ulterioare și dezvoltarea altor boli. Tocmai abordarea și reabilitarea osteopatică previne aceste probleme secundare, care la rândul lor au un impact asupra activităților zilnice normale. În timpul reabilitării osteopatice monitorizează și tratează nu numai umărul afectat, ci și întregul sistem musculo-scheletic, astfel încât toate zonele afectate să fie eliminate treptat, ceea ce asigură funcția generală optimă a organismului și creează condiții pentru o recuperare cât mai completă posibilă.