tbl flm 14x20 mg/25 mg (blis. OPA/Al/PVC/Al)
Conținutul rezumatului caracteristicilor (SPC)
Textul aprobat al deciziei privind autorizația de introducere pe piață a medicamentului, nr. Înregistrare: 2011/03944, 2011/03945
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
DENUMIREA PRODUSULUI MEDICAMENTAL
Co-Olimestra 20 mg/12,5 mg comprimate filmate
Co-Olimestra 20 mg/25 mg comprimate filmate
COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
Co-Olimestra 20 mg/12,5 mg comprimate filmate:
Fiecare comprimat filmat conține 20 mg olmesartan medoxomil și 12,5 mg hidroclorotiazidă.
Co-Olimestra 20 mg/25 mg comprimate filmate:
Fiecare comprimat filmat conține 20 mg olmesartan medoxomil și 25 mg hidroclorotiazidă.
Pentru o listă completă a excipienților, vezi secțiunea 6.1.
FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
20 mg/12,5 mg comprimate filmate: comprimate rotunde albe cu diametrul de 9 mm.
20 mg/25 mg comprimate filmate: comprimate ovale albe de 12 mm x 6 mm.
DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Tratamentul hipertensiunii esențiale.
Co-Olimestra 20 mg/12,5 mg și 20 mg/25 mg cu o combinație de doză fixă este indicat pentru pacienții adulți a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat numai cu olmesartan medoxomil.
4.2 Doze și mod de administrare
Adulți
Co-Olimestra nu este destinat tratamentului inițial, ci pentru pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat numai cu olmesartan medoxomil 20 mg singur. Co-Olimestra se administrează o dată pe zi, cu sau fără alimente.
Dacă starea clinică a pacientului o cere, poate fi luată în considerare o schimbare directă de la olmesartan medoxomil 20 mg în monoterapie la o combinație fixă cu hidroclorotiazidă. Trebuie avut în vedere faptul că efectul antihipertensiv al olmesartan medoxomil este maxim la aproximativ 8 săptămâni după inițierea tratamentului (vezi pct. 5.1). Se recomandă următoarea titrare a componentelor individuale:
20 mg olmesartan medoxomil/12,5 mg hidroclorotiazidă poate fi utilizat la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat numai cu olmesartan medoxomil 20 mg singur.
20 mg olmesartan medoxomil/25 mg hidroclorotiazidă poate fi utilizat la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat 20 mg olmesartan medoxomil/12,5 mg hidroclorotiazidă.
Pacienți vârstnici (peste 65 de ani)
La pacienții vârstnici, se recomandă aceeași doză de combinație fixă ca la adulți.
Pacienți cu insuficiență renală
Se recomandă monitorizarea regulată a funcției renale la pacienții cu insuficiență renală ușoară până la moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min) care iau Co-Olimester (vezi pct. 4.4). Co-Olimestra este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei 3 g/zi), inhibitorii COX-2 și AINS neselectivi pot reduce efectul antihipertensiv al diureticelor tiazidice și al antagoniștilor angiotensinei II.
La unii pacienți cu insuficiență renală (de exemplu, pacienți deshidratați sau pacienți vârstnici cu insuficiență renală), administrarea concomitentă a antagoniștilor angiotensinei II și a inhibitorilor ciclooxigenazei poate duce la deteriorarea ulterioară a funcției renale, incluzând posibila insuficiență renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, trebuie administrată precauție la administrarea combinației, în special la vârstnici.
Pacienții trebuie să aibă un aport adecvat de lichide și trebuie luată în considerare monitorizarea funcției renale la începutul terapiei concomitente și periodic ulterior.
Trebuie luată în considerare utilizarea concomitentă
Efectul antihipertensiv poate fi potențat.
Utilizarea concomitentă a altor agenți antihipertensivi poate potența efectul antihipertensiv al olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă.
Alcool, barbiturice, narcotice sau antidepresive:
Pot potența hipotensiunea ortostatică.
Interacțiuni posibile legate de olmesartan medoxomil:
Nu se recomandă utilizarea concomitentă
Medicamente care afectează potasiul:
Pe baza experienței cu alte medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină, utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu, înlocuitori de sare care conțin potasiu sau alte medicamente care pot crește potasiul seric (de exemplu heparină, inhibitori ai ECA) poate duce la creșterea potasiu seric (vezi pct. 4.4). Când medicamentele care afectează concentrațiile de potasiu sunt administrate concomitent cu olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă, se recomandă monitorizarea concentrațiilor plasmatice de potasiu.
Mai multe detalii
După tratamentul cu antiacide (hidroxid de magneziu și aluminiu), s-a observat o ușoară reducere a biodisponibilității olmesartanului.
Olmesartan medoxomil nu a avut niciun efect semnificativ asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii warfarinei sau asupra farmacocineticii digoxinei.
Administrarea concomitentă de olmesartan medoxomil cu pravastatină la voluntari sănătoși nu a avut efecte relevante clinic asupra farmacocineticii ambelor substanțe.
Olmesartanul nu a avut efecte inhibitorii semnificative clinic asupra enzimelor citocromului P450 uman 1A1/2, 2A6, 2C8/9, 2C19, 2D6, 2E1 și 3A4 in vitro și nu a avut niciun efect minim sau inductor asupra activității citocromului P450 la șobolani. Nu sunt de așteptat interacțiuni relevante clinic între olmesartan și medicamentele metabolizate de enzimele citocromului P450 de mai sus.
Interacțiuni posibile legate de hidroclorotiazidă:
Nu se recomandă utilizarea concomitentă
Medicamente care afectează potasiul:
Efectul epuizant al hidroclorotiazidei asupra potasiului (vezi pct. 4.4) poate fi potențat prin administrarea concomitentă a altor medicamente care determină epuizarea potasiului și hipokaliemie (de exemplu, alte diuretice calurice, laxative, corticosteroizi, ACTH, amfotericină, carbenoxolonă, derivați de sodiu ai penicilinei G). Prin urmare, o astfel de administrare concomitentă nu este recomandată.
Utilizarea concomitentă care necesită precauție
Datorită scăderii excreției, diureticele tiazidice pot crește concentrațiile serice de calciu. Dacă trebuie administrați înlocuitori de calciu, nivelurile de calciu trebuie monitorizate și doza de calciu ajustată în consecință.
Rășini de colestiramină și colestipol:
Absorbția hidroclorotiazidei este afectată în prezența schimbătorilor de ioni de rășină.
Hipokaliemia sau hipomagnezia indusă de tiazide pot accelera debutul aritmiei cardiace induse de digitală.
Medicamente afectate de tulburări potasice serice:
Când olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă este utilizat în asociere cu medicamente care afectează tulburările serice de potasiu (de exemplu glicozide digitale și antiaritmice) și cu medicamente ulterioare care induc torsadele vârfurilor (tahicardie ventriculară) (inclusiv unele monitorizări antiaritmice), nivelurile serice de potasiu și ECG; hipokaliemia este un factor predispozant pentru tahicardia ventriculară (torsada vârfurilor):
Antiaritmice de clasa Ia (de exemplu chinidină, hidroquinidină, disopiramidă).
Antiaritmice de clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă).
Unele antipsihotice (de exemplu, tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol).
Altele (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină IV, halofantrină, mizolastină, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină, vincamină IV).
Relaxante musculare scheletice nedepolarizante (de ex. Tubocurarină):
Efectul relaxantelor musculare scheletice nedepolarizante poate fi potențat de hidroclorotiazidă.
Produse medicamentoase cu efecte anticolinergice (de exemplu, atropină, biperiden):
Creșterea biodisponibilității diureticelor de tip tiazidă prin reducerea motilității gastro-intestinale și încetinirea golirii gastrice.
Antidiabetice (orale sau insulinice):
Tratamentul cu tiazide poate afecta toleranța la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozelor de agenți antidiabetici (vezi pct. 4.4).
Metformina trebuie utilizată cu prudență din cauza riscului de acidoză lactică indusă de o posibilă insuficiență renală asociată cu hidroclorotiazidă.
Beta-blocante și diazoxid:
Efectul hiperglicemic al beta-blocantelor și al diazoxidului poate fi îmbunătățit de tiazide.
Amine presoare (de exemplu, noradrenalină):
Efectul aminelor presoare poate fi redus.
Medicamente utilizate în gută (probenecid, sulfinpirazonă și alopurinol):
Deoarece hidroclorotiazida poate crește nivelul seric al acidului uric, poate fi necesară ajustarea dozelor medicamentelor uricosurice. Este posibil să fie necesară creșterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă. Administrarea concomitentă de tiazide poate crește incidența reacțiilor de hipersensibilitate la alopurinol.
Tiazidele pot crește riscul de efecte secundare induse de amantadină.
Substanțe citotoxice (de exemplu ciclofosfamidă, metotrexat):
Tiazidele pot scădea excreția renală a medicamentelor citotoxice și le pot crește efectele mielosupresive.
La doze mari de salicilați, hidroclorotiazida poate crește efectul toxic al salicilaților asupra sistemului nervos central.
Au fost raportate manifestări rare de anemie hemolitică atunci când hidroclorotiazida și metildopa au fost administrate concomitent.
Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate crește riscul de hiperuricemie și complicații de zi cu zi.
Administrarea concomitentă de tetracicline și tiazide crește riscul de creștere a nivelului de uree indusă de tetraciclină. Este puțin probabil ca această interacțiune să aibă legătură cu doxiciclina.
Fertilitatea, sarcina și alăptarea
Sarcina (vezi pct. 4.3):
Datorită efectelor componentelor individuale ale acestui medicament asupra sarcinii, utilizarea olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4).
Utilizarea olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă este contraindicată în timpul celui de-al doilea și al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 și 4.4).
Utilizarea antagoniștilor angiotensinei II nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea antagoniștilor angiotensinei II este contraindicată în timpul celui de-al doilea și al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 și 4.4).
Datele epidemiologice privind riscul teratogenității după expunerea la un inhibitor ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o mică creștere a riscului nu poate fi exclusă. Deoarece nu există date epidemiologice controlate privind riscul de antagoniști ai angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente.
Cu excepția cazului în care este necesară continuarea tratamentului cu blocant al receptorilor angiotensinei, pacienții care intenționează să rămână gravidați trebuie să fie schimbați la tratamente antihipertensive alternative care au un profil sigur stabilit pentru utilizare în timpul sarcinii. Dacă este diagnosticată sarcina, tratamentul cu antagoniști ai angiotensinei II trebuie oprit imediat și, dacă este cazul, trebuie inițiată o terapie alternativă.
Se știe că tratamentul cu antagoniști ai angiotensinei II în al doilea și al treilea trimestru este toxic pentru fătul uman (scăderea funcției renale, inducerea oligohidramniozei, întârzierea osificării craniului) și pentru nou-născut (insuficiență renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie). (Vezi și secțiunea 5.3)
Dacă pacientul a fost tratat cu antagoniști ai angiotensinei II încă din al doilea trimestru de sarcină, se recomandă verificarea cu ultrasunete a funcției renale și a craniului fetal.
Sugarii ale căror mame au luat antagoniști ai angiotensinei II trebuie monitorizați îndeaproape pentru hipotensiune arterială (vezi și pct. 4.3 și 4.4).
Experiența cu hidroclorotiazidă în timpul sarcinii este limitată, în special în primul trimestru. Studiile la animale sunt insuficiente.
Hidroclorotiazida traversează placenta. Datorită mecanismului farmacologic de acțiune al hidroclorotiazidei, utilizarea acestuia în al doilea și al treilea trimestru poate compromite perfuzia fetoplacentală și poate provoca manifestări precum icter, dezechilibru electrolitic și trombocitopenie la făt și nou-născut.
Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată în edemul gestațional, hipertensiunea gestațională sau preeclampsia datorită riscului de scădere a volumului plasmatic și a hipoperfuziei placentare fără un efect benefic asupra evoluției bolii.
Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esențiale la femeile gravide, cu excepția cazurilor rare în care nu se poate utiliza altă terapie.
Deoarece nu sunt disponibile informații cu privire la utilizarea Co-Olimestra în timpul alăptării, Co-Olimestra nu este recomandat și sunt de preferat tratamente alternative cu un profil de siguranță confirmat în timpul alăptării, în special în timpul alăptării unui nou-născut sau prematur.
Hidroclorotiazida este excretată în laptele uman în cantități mici. Tiazidele în doze mari care cauzează diureză intensă pot opri producția de lapte.
Co-Olimestry nu este recomandat în timpul alăptării. Dacă Co-Olimestra este utilizat în timpul alăptării, doza trebuie menținută cât mai scăzută posibil.
4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Combinația de olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă are o influență minoră sau moderată asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Rareori, amețeli sau oboseală pot apărea la pacienții care iau antihipertensive, ceea ce le poate afecta capacitatea de reacție.
Efecte adverse
Cele mai frecvent raportate reacții adverse în timpul tratamentului cu olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă sunt dureri de cap (2,9%), amețeli (1,9%) și oboseală (1,0%).
Hidroclorotiazida poate provoca sau exacerba hipovolemia, ceea ce poate duce la dezechilibru electrolitic (vezi pct. 4.4).
Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al olmesartanului a variat între 10 și 15 ore după administrări orale multiple. Starea de echilibru a fost atinsă după primele doze și nu s-a mai observat nicio acumulare după 14 zile de administrare repetată. Clearance-ul renal a fost de aproximativ 0,5-0,7 l/h și nu a fost dependent de doză.
Hidroclorotiazida nu este metabolizată la om și este excretată în urină ca un medicament aproape neschimbat. Aproximativ 60% din doza orală este eliminată ca medicament nemodificat în 48 de ore. Clearance-ul renal este de 250-300 ml/min. Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al hidroclorotiazidei este de 10-15 ore.
Combinație de olmesartan medoxomil și hidroclorotiazidă
Disponibilitatea sistemică a hidroclorotiazidei este redusă cu aproximativ 20% atunci când se administrează concomitent cu olmesartan medoxomil, dar această ușoară reducere nu este semnificativă clinic. Cinetica olmesartanului nu este afectată de administrarea concomitentă de hidroclorotiazidă.
Farmacocinetica la o populație specială
Pacienți vârstnici (cu vârsta de 65 de ani sau peste):
ASC în starea de echilibru a olmesartanului a crescut cu aproximativ 35% la pacienții hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 65-75 ani și cu aproximativ 44% la pacienții cu vârsta peste 75 de ani comparativ cu grupa de vârstă mai mică (vezi pct. 4.2).
Datele limitate sugerează că clearance-ul sistemic al hidroclorotiazidei este redus atât la pacienții vârstnici sănătoși, cât și la cei hipertensivi, comparativ cu voluntarii tineri sănătoși.
Insuficiență renală:
La pacienții cu insuficiență renală, ASC la starea de echilibru a olmesartanului a crescut cu 62%, 82% și 179% la pacienții cu insuficiență ușoară, moderată sau severă comparativ cu subiecții sănătoși (vezi pct. 4.2 și 4.4).
Timpul de înjumătățire plasmatică al hidroclorotiazidei este prelungit la pacienții cu insuficiență renală.
Insuficiență hepatică:
După o singură doză orală, valorile ASC ale olmesartanului au fost cu 6% și 65% mai mari la pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată comparativ cu martorii sănătoși. Porția nelegată de olmesartan la 2 ore după administrarea la subiecți sănătoși, pacienți cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată, a fost de 0,26%, 0,34% și respectiv 0,41%. După administrarea repetată la pacienții cu insuficiență hepatică moderată, ASC medie a olmesartanului a fost din nou cu aproximativ 65% mai mare comparativ cu grupul de control sănătos. Valorile medii ale Cmax ale olmesartanului au fost similare la pacienții cu insuficiență hepatică și subiecți sănătoși. Olmesartan medoxomil nu a fost evaluat la pacienții cu insuficiență hepatică severă (vezi pct. 4.2, 4.4).
Insuficiența funcției hepatice nu afectează semnificativ farmacocinetica hidroclorotiazidei.
5.3 Date preclinice de siguranță
Potențialul toxic al combinației olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă a fost investigat timp de 6 luni în studii de toxicitate cu doze repetate la șobolani și câini.
În ceea ce privește fiecare substanță individuală și alte medicamente din acest grup, principalele organe țintă toxicologice ale acestei combinații au fost rinichii. Combinația de olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă a determinat modificări ale funcției renale (creșterea azotului ureic seric și a creatininei serice). Dozele mari au cauzat degenerescența și regenerarea tubulară la rinichi la șobolani și câini, probabil prin modificarea hemodinamicii renale (perfuzie renală redusă datorită hipotensiunii cu hipoxie tubulară și degenerescență celulară tubulară). În plus, combinația de olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă a determinat o reducere a parametrilor eritrocitelor (eritrocite, hemoglobină, hematocrit) și o reducere a greutății inimii la șobolani.
Astfel de efecte au fost observate și la alți antagoniști ai receptorilor AT1 și inhibitori ai ECA și au fost probabil induse de efectele farmacologice ale dozelor mari de olmesartan medoxomil și nu sunt relevante pentru oameni la dozele terapeutice recomandate.
Studiile de genotoxicitate cu combinația de olmesartan medoxomil și hidroclorotiazidă, precum și cu componentele individuale, nu au evidențiat nicio dovadă de activitate genotoxică relevantă clinic.
Potențialul cancerigen al combinației de olmesartan medoxomil și hidroclorotiazidă nu a fost studiat, deoarece nu s-au observat dovezi ale efectelor cancerigene relevante între cele două componente individuale ale acestei combinații în timpul utilizării clinice.
Nu au existat dovezi de teratogenitate la șoareci sau șobolani expuși la olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă.
La fel de probabil cu această clasă de medicamente, toxicitatea fetală a fost observată la șobolani, dovadă fiind greutatea fetală redusă semnificativ la șobolanii gravide expuși la olmesartan medoxomil/hidroclorotiazidă (vezi pct. 4.3 și 4.6).