Diabetul de tip 1, denumit anterior diabet zaharat "insulino-dependent" (IDDM) sau "diabet zaharat juvenil", este o boală autoimună specifică organului care implică distrugerea celulelor B mediate de celule ale insulelor pancreatice din Langerhans.

diabetologie

Intensitatea distrugerii celulelor b variază. La unii pacienți (în special copii și adolescenți) este de obicei rapidă, în timp ce la alții (pacienți cu manifestare a bolii după 30 de ani) este mai lentă și secreția reziduală de insulină persistă timp de câțiva ani.
DM-1 este o boală gravă și insidioasă care, din cauza complicațiilor, crește semnificativ morbiditatea, mortalitatea și înrăutățește calitatea vieții pacienților. Complicațiile afectează practic întregul organism. Cele mai frecvente complicații sunt legate de afectarea vasculară și sunt împărțite în microvasculare (retinopatie, nefropatie, neuropatie) și macrovasculare (boală ischemică a inimii, creierului și extremităților inferioare). Complicațiile microvasculare sunt mai caracteristice pacienților cu DM-1.

Caracteristici de diagnostic:


Tab. 1 Criterii pentru terapie intensivă

Atingerea unor criterii intensive la cea mai mare proporție de pacienți cu DM-1 permite, de asemenea, utilizarea preparatelor inovatoare de insulină (analogi de insulină), ajutoare tehnice îmbunătățite pentru aplicarea insulinei (stilouri de insulină, pompe de insulină) și auto-monitorizare (auto-monitorizare). Sistem de nutriție rațională bazat pe „dovezi”. Se pune un accent special pe cooperarea activă a pacientului, care este asigurată de educația care necesită mult timp.

Condiții preliminare pentru atingerea criteriilor de tratament intensiv
1) Înlocuirea rațională a insulinei pe baza cerințelor fiziologice
2) Echipamente tehnice
3) Mancarea rationala
4) Cooperarea pacientului asigurată de educație

Înlocuirea rațională a insulinei
(A se vedea „Principiile terapiei de substituție a insulinei și regimurile inițiale comune de insulină intensificată”).

Echipament tehnic
Administrarea insulinei necesită simplitate, acuratețe și cel mai mic timp necesar pentru pacient, mai ales dacă este angajat. Aceste ipoteze sunt asigurate prin administrarea de insulină folosind un aplicator, așa-numitul stilou de insulină, care este o componentă indispensabilă în terapie intensivă. Administrarea de insulină cu un stilou pentru insulină este indicată dacă pacientul injectează insulină în trei sau mai multe doze zilnice. Acest criteriu (cu puține excepții) este îndeplinit de toți pacienții cu DM-1. Un glucometru ar trebui să fie standard pentru fiecare diabetic cu DM-1.

Mâncarea rațională
Proiectarea necesității consumului zilnic de energie (kcal, kJ) este abordată individual, pe baza obiceiurilor alimentare originale ale pacientului în ceea ce privește greutatea corporală și stabilitatea, vârsta, activitatea fizică și bolile asociate. În plus, sarcina și alăptarea sunt factori care trebuie luați în considerare la femei. Raportul general dintre nutrienții individuali și energia totală este după cum urmează: carbohidrați 60-70%, proteine ​​15-20%, grăsimi 14 mmol/l dacă corpurile cetonice sunt prezente în apă. Insulina în perioada postprandială întrerupe foarte ușor regimul de bază, ceea ce poate duce la oscilații haotice ulterioare ale glicemiei. Dacă hiperglicemia este transmisă în următoarea perioadă preprandială, vom folosi relațiile din tab. 5-7.


Tab. 5 Momentul adecvat între administrarea insulinei și aportul de alimente în funcție de glicemia preprandială inițială
La copii și pacienții psihiatrici pentru care nu este posibil să se planifice în prealabil cât de mult consum de alimente, este posibil să se dea un analog prandial după masă în ceea ce privește cantitatea de alimente ingerate.

Indicele de sensibilitate (85/CDDI) 25 U/zi 30 U/zi 40 U/zi 50 U/zi € 75 U/zi 100 U/zi €
Scăderea preconizată după administrarea de 1 U insulină prandială 3,3 mmol/l 2,8 mmol/l 2,2 mmol/l 1,7 mmol/l 1,1 mmol/l 0,8 mmol/l
Exemplu de ajustare a dozei de bolus prandial în funcție de glicemia preprandială la un pacient normal cu un CDDI de 40 U/zi 20 mmol/l +4 Pentru insulină (examinați corpurile cetonice, testați persistența și pozitivitatea corpurilor cetonice ASTRUP, electroliți și luați în considerare conexiunea cu perfuzorul)


Tab. 6 Scăderea preconizată a glicemiei după adăugarea de 1 U insulină prandială pe baza dozei zilnice de insulină (CDDI)
Scăderea glicemiei după adăugarea de insulină 1U poate fi estimată din relația 85/CDDI. De exemplu. la un pacient cu CDDI 40 U, ​​se poate aștepta o scădere de 2,1 mmol/l după adăugarea de 1U (85/40 = 2,1). Astfel, la o glicemie de 16 mmol/l, ar trebui realizată o ajustare la 8 mmol/l prin adăugarea a aproximativ 4 U de insulină. Cu toate acestea, de obicei acordăm doar 2/3 dozei calculate, adică am adăuga 3U de insulină prandială.

Raportul carbohidrați/insulină 1 Insulina necesită procesarea a 10-15 g carbohidrați (1-1,5 SJ)
Relația dintre unitățile de glucide primite și glicemia Adăugarea de 1-1,5 SJ va crește glicemia cu aproximativ 2 mmol/l Depleția de 1-1,5 SJ va reduce glicemia cu aproximativ 2 mmol/l


Tab. 7 Relația dintre aportul de carbohidrați, glicemia și insulina administrată (10 g carbohidrați = 1 SJ)

Cele mai frecvente greșeli în tratamentul cu insulină

Selectarea incorectă a insulinei (vezi tabelele 3 și 4)

Potrivirea necorespunzătoare a tipului de insulină prandială cu modul de a mânca.
Dacă pacientul preferă consumul de alimente mai frecvent în porții mai mici, alegem insulina regulată prandială. Cu insulină obișnuită, pacientul primește alimente împărțite în 6 porții mai mici (mic dejun, zeciuială, prânz, olovrant, cină, a doua cină). Raportul dintre alimentele principale și cele suplimentare este de obicei de 2/3 până la 1/3, dar acest raport poate fi individualizat.

Dacă pacientul preferă consumul convențional de alimente în trei porțiuni normale, alegem un analog prandial.

Supradozaj cu insulină (preinsulină)
Pre-insulina trebuie luată în considerare dacă: dozele de insulină depășesc 1,0 U/kg din greutatea corporală a pacientului, dacă pacientul câștigă în greutate, dacă există oscilații frecvente ale glicemiei în cursul zilei sau interstițiale sau invers dacă nivelul glicemiei este permanent crescut (de obicei în intervalul 13-17 mmol/l) și nu răspund la creșteri suplimentare ale dozelor de insulină dacă apare hipoglicemie latentă cu hiperglicemie contrareglată sau altele asemenea. Soluția este o reducere treptată a dozelor de insulină cu aproximativ 10% din doza zilnică totală o dată la 2-3 zile până la o doză de 0,6-0,7 U/kg resp. conform răspunsului glicemic.

Hipoglicemie ascunsă
Hipoglicemia ascunsă, nerecunoscută apare în afara monitorizării glicemice normale. De obicei nu sunt dificile și scapă de atenție. Acestea duc adesea la hiperglicemie contrareglată, ceea ce duce la creșterea dozelor de insulină. Pacienții dezvoltă adesea inconștiență hipoglicemie. Hipoglicemia ascunsă trebuie luată în considerare la pacienții cu control glicemic dezechilibrat, cu oscilații marcate intraday și intraday și de multe ori cu simptome paradoxale (hiperglicemie versus senzație subiectivă ca și în hipoglicemie). Căutarea și eliminarea hipoglicemiei este o condiție prealabilă de bază pentru un control glicemic bun.

Distribuția incorectă a dozelor de insulină bazală până la prandială, care nu îndeplinește cerințele fiziologice (vezi regimurile de tratament cu insulină 1-8)

Intervenții frecvente, nejustificate de tratament, fără o analiză prealabilă a cauzei (erori dietetice sau tehnice, reacții locale etc.). Aceasta duce la labilitate și neurotizare a pacientului